Ministerul Finanţelor a renunţat să mai ceară impozitarea integrală a dobânzilor pentru depozitele aflate în curs, după ce a avut ieri dimineaţă o întâlnire cu conducerea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).
"Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de 16% este constituită din veniturile calculate începând cu data de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate în contul curent sau contul de depozit al titularului", potrivit unei scrisori semnate de Sebastian Vlădescu şi adresată lui Radu Gheţea, preşedintele ARB. Astfel, Finanţele îşi modifică radical poziţia faţă de ce comunicaseră marţi, când tot printr-o scrisoare indicau bancherilor că prin expresia "dobândă realizată" (care constituie baza de calcul al impozitului) se înţelege dobânda înregistrată în contul curent sau de depozit al clientului.
Practic, Finanţele cereau iniţial băncilor să calculeze şi să reţină impozitul de 16% pentru dobânzile încasate în cont după data de 1 iulie, chiar dacă acestea erau aferente şi perioadei anterioare introducerii impozitului.
Bancherii au arătat însă că dobânda se calculează zilnic, acesta fiind un venit realizat al clientului şi doar vărsarea în cont se face, de regulă, la maturitatea depozitului. Astfel, ar trebui impozitată doar dobânda calculată după data de 1 iulie şi până la maturitate.
Impozitul pe veniturile din dobânzi a fost introdus prin Ordonanţa de Guvern nr. 58 publicată în Monitorul Oficial în 28 iunie şi a intrat în vigoare la 1 iulie. Bancherii au avut în această perioadă mai multe discuţii cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, întrucât textul ordonanţei indica obligativitatea de impozitare integrală a veniturilor din dobânzi.
"Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civil