Investitorii străini pot înfiinţa o societate cu răspundere limitată (SRL) pe piaţa locală în 11 zile, procesul respectiv necesitând doar şapte etape, ceea ce plasează România pe locul doi în lume, după Slovacia, în ceea ce priveşte uşurinţa cu care se înfiinţează o societate cu capital străin, potrivit unui studiu al Băncii Mondiale (BM).
Străinii pot înfiinţa companii pe piaţa românească mai repede decât în alte ţări din regiune, având în vedere că în Bulgaria aceştia trebuie să aştepte 20 de zile, în Cehia 18 zile şi în Polonia 33 de zile. În Bulgaria însă este nevoie de doar cinci proceduri pentru înfiinţarea unei companii străine.
"Înfiinţarea unei societăţi cu capital străin în România are loc puţin mai repede decât media regională, dar mult mai rapid decât media globală", se arată în raportul instituţiei. De exemplu, pentru înfiinţarea unei societăţi cu capital străin în Europa şi Asia Centrală este nevoie de 22 de zile şi opt proceduri, în timp ce la nivel global este nevoie de 42 de zile şi zece proceduri.
În România, investitorii au voie să investească în orice sector al economiei, cu excepţia sectoarelor de transport aerian naţional şi internaţional, unde participaţia străină la capital este limitată ca şi în alte ţări europene la 49%, potrivit studiului BM. Restricţia nu se aplică însă investitorilor din Zona Economică Europeană.
Înfiinţarea unei societăţi cu răspundere limitată în România de către un investitor străin este uşurată inclusiv de faptul că acesta din urmă nu are nevoie de o aprobare specială pentru investiţii, aşa cum se întâmplă în alte ţări. În schimb, legislaţia din România interzice unei societăţi cu răspundere limitată cu acţionar unic să fie unica fondatoare şi acţionară a unei alte societăţi cu răspundere limitată.
În plus faţă de procedurile impuse pentru o companie autohtonă, companiile-mamă care înfiin