Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un membru CSM le cere colegilor să-l avanseze

Publicat in Romania Libera, joi 8 iulie 2010 ·

Magistratul Ana Cristina Lăbuş, judecător la Tribunalul Iaşi şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), şi-a depus candidatura pentru a promova la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decizia finală urmând a fi luată chiar de colegii săi. Lăbuş nu a primit însă avizul colegiului de conducere al Curţii Supreme, care, deşi consultativ, este important. Asupra candidaturii judectăroarei de la Iaşi şi a altor 12 depuse de magistraţi de la alte instanţe, membrii CSM se vor pronunţa în şedinţa de azi.

Cererea de promovare a Anei Cristina Lăbuş vine în contextul în care în urmă câteva luni asociaţiile profesionale au criticat în termeni vehemenţi promovarea secretarului CSM, Corina Corbu, tot la Curtea Supremă. Laura Ştefan, expert al Societăţii Academice din România, a declarat pentru România Liberă că i s-ar părea normal ca membrii şi angajaţii CSM să nu poată promova pe perioada cât activează în cadrul instituţiei. „Mi s-ar părea normal ca membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi cei care lucrează acolo să nu poată promova atunci, de avansare să beneficieze oamenii care lucrează efectiv în instanţe şi parchete. Ar fi o ocazie în plus să se elimine semnele de întrebare care planează asupra unor asemenea promovări", a spus Laura Ştefan.

Purtătorul de cuvânt al CSM, judecătorul Cecilia Morariu, spune că până în 2006 membrilor CSM le era interzisă promovarea în perioada mandatului. „Prevederile iniţiale ale Legii 317/2004 conţineau la art. 56 şi precizarea că magistraţii aleşi membri CSM nu pot fi promovaţi pe durata mandatului. Ordonanţa 27/2006 a abrogat articolul 56, astfel încât legea asigură în prezent cadrul legal candidaturii şi, eventual, promovării la o instanţă superioară", ne-a declarat Cecilia Morariu.

Până în 2006, membrilor CSM le era interzisă promovarea în perioada mandatului.

Magistratul Ana Cr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 56 minute
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 2 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 2 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 3 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

VIDEO Andrei Ivan, la plecarea din România: „Va fi foarte bine financiar, dar nu de asta am acceptat oferta”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Andrei Ivan, 28 de ani, a fost , divizionară secundă în Turcia. La plecarea din țară, în incinta aeroportului, a explicat ce l-a îndemnat să accepte oferta și de ce consideră mutarea a fi „un pas înainte”. Eu cred că pentru mine este un pas înainte,

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 3 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum o ora
Comandantul-şef al armatei libaneze Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedintele Libanului, în urma unui tur doi, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în urma unei întâlniri a re

Propunerea lui Zelenski: Desfășurarea de trupe occidentale în Ucraina ar contribui la „forțarea Rusiei la pace”

HotNews acum 2 ore
Această ipoteză, care a fost discutată la jumătatea lunii decembrie de liderul francez Emmanuel Macron și de liderul polonez Donald Tusk, a fost respinsă de Rusia, care a calificat-o drept „prematură”, scrie AFP Președintele ucrainean Volodimir Zele

Instagram şi Threads vor recomanda, din nou, conţinut politic

Mediafax acum 37 minute
Decizia este o inversare a politicii pe care cele două platforme au adoptat-o anul trecut, care lăsa utilizatorii să decidă dacă îşi doresc sau nu să fie expuşi la conţinut politic. Acum, Mosseri a declarat că vor exista trei niveluri de conţinut po

AEI: Cu cât vor crește prețurile la gaze și energie electrică de la 1 aprilie. Scenariile posibile

Wall-Street.ro acum 38 minute
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale şi creşteri de taxe, vine şi cu întrebări referitoare la preţurile pe care românii le vor achita pentru gaze şi energie electrică după aprilie 2025, când va expira măsura plafonării acestora, iar în a

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

10°
joi

7°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

11°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/11°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

14°
joi

7°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°