Muzeul amenajat în holul mare al Palatului Vechi al Băncii Naţionale a României va fi deschis publicului, în toamna acestui an.
„Muzeul deschis publicului este menit să reformeze memoria colectivă, să redea adevărul istoric, având şi un rol de a dezvolta cultura economică", a spus Mugur Isărescu. Vizitatorii vor putea vedea şi Galeria guvernatorilor, aflată la etajul I al clădirii, şi probabil şi Sala Consiliului. Restaurarea Palatului Vechi a fost o lucrare extrem de complexă, portivit acestuia.
Isărescu a reamintit că arhitecţii francezi care au construit Palatul Vechi al BNR sunt aceeaşi care au proiectat şi Atheneul Român, pe care l-a definit punctul de plecare al construirii "Micului Paris". Localizat în Centrul Istoric al Bucureştiului, în Vechiul Palat al Băncii Naţionale a României, Muzeul BNR găzduieşte o importantă colecţie numismatică, ce reflectă circulaţia monetară pe teritoriul României, de la monedele cetăţilor greceşti de pe ţărmul vest-pontic, la denominarea leului din anul 2005.
Palatul Vechi al BNR este situat în centrul istoric al Capitalei, fiind ridicat, în anul 1890, în cea mai veche zonă comercială a oraşului. „Urmează să fie deschis pentru vizitatori prin luna septembrie a acestui an, după o perioadă de renovări“, a declarat, un reprezentant al biroului de presă al BNR.