Are în sufragerie o dioramă ce redă imaginea unui oraş german din ani ’70. Pe macheta automatizată circulă şapte trenuri simultan, ce respectă indicatoarele rutiere.
Diorama din sufrageria lui Arin reproduce fidel detaliile unui oraş, fiind construită în mare parte din materiale reciclabile. Arin a construit semafoare din mine de pix, piese lego şi leduri. Toate sunt funcţionale şi sincronizate în sensul siguranţei circulaţiei. Trenurile respectă culoarea semaforului şi, dacă în viaţa reală se mai întâmplă accidente feroviare, în orăşelul lui Arin (Blumenberg) aceste incidente sunt excluse.
S-a născut în gară
Pasiunea sa pentru trenuri nu este întâmplătoare. Arin Panait s-a născut în gara din Piatra Neamţ. „Părinţii mei plecaseră la Vatra Dornei, în concediu, şi în gară la Piatra Neamţ un călător a scăpat geamantanul pe burta mamei. Am fost născut în gară. Mama avea opt luni de sarcină“, spune Arin.
Arin a copilărit la malul mării şi a făcut liceul CFR din Palas şi, mai apoi, Şcoala populară de Arte din Constanţa. A lucrat la Depoul Palas ca electrician locomotive şi mecanic de locomotivă şi, mai apoi, la Întreprinderea Judeţeană de Transport Local Constanţa (IJTL), ca electrician. „Am fost «racolat» de IJTL când a demarat campania de introducere a tramvaielor în sistemul de transport public“, îşi aminteşte Arin, explicând astfel pasiunea pentru trenuri şi tramvaie.
Mai multe poze aici!
Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!