Cotaţia aurului va reveni pe creştere, după deprecierea suferită în ultimele zile, ne-a declarat Mihail Pacioianu, directorul executiv al Confederaţiei Naţionale a Operatorilor de Metale şi Pietre Preţioase -Diamond Gold.
Deprecierea aurului din ultimele zile, după ce a atins recorduri istorice în cursul lunii iunie, de peste 1.200 de dolari/uncie, este considerată de Mihail Pacioianu ca fiind "conjuncturală", de scurtă durată: "Nu cred în deprecierea aurului în 2010, pusă de unii specialişti pe seama creşterii dolarului. Cotaţia la aur va reveni pe plus în cel mai scurt timp.
"Au mai fost scăderi de genul acesta, de scurtă durată. Ar putea să-şi revină chiar la sfârşitul acestei săpămâni, pentru ca, de săptămâna viitoare, să revină la cotaţiile de dinainte de scădere, adică pe undeva la 1160-1180 de dolari/ uncie".
Domnia sa ne-a spus că experţii în domeniu s-au pronunţat, în unanimitate, pentru creşterea cotaţiilor metalului galben, însă la termene şi valori diferite: "Unii spun că preţul aurului se va duba în 2020, alţii, în 2012 sau 2015. Eu cred că în 2012, 2013 vom vedea preţuri de 2000 de dolari/uncie. Unii specialişti au preconizat şi scăderea din cursul acestui an, care s-a adeverit.
Însă nu pot fi de acord cu previziunile unora dintre experţi, care se aşteaptă ca aurul să scadă, în 2010, sub 1000 de dolari/uncie, undeva la 850 dolari/uncie. Aurul nu poate să scadă sub 1000 de dolari/uncie".
În acest sens, Mihail Pacioianu argumentează că cererea pentru acest metal preţios în continuă creştere şi diminuarea reurselor de aur, la nivel mondial, fac imposibilă o devalorizare atât de radicală.
Acesta a subliniat: "Ca preţul aurului să scadă, ar trebui să crească producţia, prin descoperirea de noi zăcăminte sau ar trebui ca unele ţări să < arunce > pe piaţă acest metal preţios din rezerve... dar cine ar face asta, acum, pe ti