Pasionat de mic copil de profesia tatălui şi curios de modul în care funcţionează creierul uman, medicul primar neurochirurg, Vicenţiu Săceleanu, e mulţumit că face ceea ce îi place.
De mic copil iubea sportul. A practicat patinajul de viteză de la 4 ani, apoi a jucat handbal şi ulterior fotbal. La început nu se gândea că va renunţa la el, dar ulterior, bilogia l-a captivat cu totul. În liceu a participat la olimpiadele de biologie şi era extrem de pasionat de corpul uman. Mai mult de creierul umar defapt. „Eram fascinat de ce are omul în cap, de creierul uman, de modul în care îi coordonează mişcările.De asta mi-am dorit să fiu medic“, recunoaşte Vicenţiu Săceleanu.
Cu toate acestea, mărturiseşte că tatăl său, medic şi el, i-a insuflat această pasiune, încă din copilărie. „Dorinţa mea de a deveni medic a rezultat ca urmare a faptul că şi tatăl meu era medic. Tatăl meu mi-a insuflat microbul, iar în liceul m-am decis să dau la medicină. Îmi doream foarte mult neurochirurgia şi am avut şi norocul de a lua rezidenţiatul printre primii, aşa că am putut să îmi aleg exact ceea ce îmi doream“, susţine Vicenţiu Săceleanu.
De-a lungul carierei a avut şansa de a profesa atât în centrul universitar de la Cluj, cât şi în cel de la Bucureşti. În 1997 s-a întors însă acasă, la Sibiu, aici unde, spune medicul, se simte cel mai util. „Aici am vrut să profesez pentru că îmi place oraşul, familia mea este aici“, spune medicul neurochirurg. Spune că sunt mici diferenţe între centrele universitare de la Cluj, Bucureşti sau Sibiu. „Ai de peste tot ceva de învăţat. Practic aşa te formezi ca şi medic. Sunt operaţii care se fac la fel peste tot, de exemplu o hernie. Sunt însă şi operaţii care nu se pot efectua în orice spital“, susţine Vicenţiu Săceleanu.
Are la activ o mulţime de operaţii efectuate, dintre cele mai complicate. Nu poate spune cu exactitate cât
