După cele două lansări din Târgu-Jiu şi Bucureşti, astăzi urmează cea de-a treia, la Buzău, în Summer Pub, începând cu ora 22:00
Muzica lui Florin Chilian este o experienţă profund intimă şi fiecare o percepe în funcţie de personalitatea sa. Voi încerca să descriu ceea ce am simţit eu ascultându-i cel mai recent album lansat pe piaţă - "Autistul - Nu-l mai goniţi pe Brâncuşi". Cu alte cuvinte, voi încerca să fac un altfel de cronică de album.
Muzica lui nu lasă pe nimeni nemişcat, oricât ar fi de ignorant în materie de experienţă muzicală (Florin Chilian însuşi e un igorant în raport cu pespectiva ideilor preconcepute privind studiile muzicale). Trebuie să recunosc încă de la început că ceea ce s-a întâmplat cu mine după ce l-am ascultat pe "autist" este de-a dreptul înfricoşător. Mi s-a arătat o vamă, am fost "percheziţionată" de gânduri pentru a putea trece în alt real, dincolo de această lume. Şi am trecut. Era graniţa spre mine, spre lumea mea...
De la orchestraţia genială (realizată de Ştefan Elefteriu) până la fiecare cuvânt din fiecare vers al fiecărei piese - tot albumul m-a smuls din ghearele realului proxim, rânced şi bolnav, şi m-a readus în interiorul meu, în miezul eului meu. M-am redescoperit, cu bune şi cu rele, mi-am vorbit, m-am certat, m-am bucurat, am plâns, mi-am redescoperit fericirea de a râde, m-am reconciliat cu mine însămi, m-am iubit, m-am urât şi m-am tot urât până când, cu timpul, cu fiecare reascultare a albumului, am început, lacrimă pe lacrimă, zâmbet pe zâmbet, să mă iubesc din nou, să mă simt bine cu mine în lumea mea. Am început să mă simt din nou în siguranţă cu mine - "cu adevărat/ cu adevărat nu au ce să-ţi ia/ nu au cum să-ţi ia" ("Viaţa ca o curvă"), mi-am întins aripile să visez - "îţi dăruiesc acum vise de zbor înalt/ însă în mâini tu nu te poţi bizui/ îţi dăruiesc acu
