Sunt două săptămâni de când, ţara fiind răvăşită de inundaţii şi murind oameni, unul din cei mai direct răspunzători miniştri, cel al Dezvoltării, Elena Udrea, face orice, numai funcţia nu şi-o justifică. O fi încă, femeie sensibilă, marcată de dezastrul pe care, reîntorcându- se de la o agapă de partid la Paris, l-a găsit în ţară. Altfel nu se explică interminabilul şir de prostioare şi de derapaje, preocuparea enervantă de a folosi până şi acest prilej funest, spre a-şi văcsui imaginea şi a-şi construi castelul - butaforie de circ. E o prostie ca unor oameni cu casa prăbuşită, cu apa până la brâu şi fără loc de muncă să le recomanzi... să acceseze individual fondurile europene spre a-şi deschide o afacere proprie, că statul n-are bani. E cinism şi mitocănie să crăpi geamul jeepului şi să întinzi unor copii câteva ciocolate. E o nesimţire, atunci când sinistraţii jelesc şi sunt în doliu, tu să te maimuţăreşti, top-model în colorate costume oşeneşti, la o sindrofie. Năravul e vechi. Astă-iarnă, când viscolul înnămeţise pe şoselele din sud sute de oameni, ministresa şi colegul ei Vlădescu beau ţuică fiartă şi inaugurau o pârtie de schi în Suceava lui Flutur.

Asta-i postură de starletă, e rol de animatoare la o petrecere după Bac, nu de membru al unui guvern responsabil de soarta ţării, dar (apropo şi de Vlădescu) prins în slip la plajă. Dacă Elena Udrea ar fi patroana excentrică a unei firme de PR, n-ai avea ce-i zice. Dar i s-a dat pe mână ministerul cel mai bogat. Ba se strecoară tot mai perfid, inclusiv de către unii trâmbiţaşi din media, ideea că ar fi bună de premier. Chiar o luăm pe mirişte?!