De jumătate din acest articol m-a scutit Fumi. Care, în ”… schizoidia lui Băsescu”, explică destul de clar problema: Băsescu – pompierul are o mare problemă cu Băsescu – mitocanul fără scrupule. Că nu poți crede discursul lui motivant-acuzator atâta timp cât acuzațiile se suprapun și peste acțiunile celor pe care îi susții sau care te-au susținut.

Că dacă afirmi ”Guvernul una a spus și alta a făcut” nu te mai poți așeza la masă cu acei miniștri care au mințit și să aștepți ca aceștia să scoată țara din criză (asta după ce cu doar câteva zile în urmă, în timpul unei discuții cu o femeie la inundații spusese foart clar că ”unui ministru care minte îi cere demisia”). Că nu poți să fii privit ca un arhanghel atunci când declari că ”în ultimii zece ani toate partidele aflate la guvernare au folosit bugetul de stat pentru a cumpăra voturi”, în condițiile în care cele mai recente alegeri le-ai câștigat susținut fiind de partidul aflat la guvernare.

Într-o astfel de situație, cum să califici apelurile la solidaritate și responsabilitate adresate de Traian Băsescu anterior emisiunii de aseară de la TVR, în condițiile în care apoi afirmi că o soluție mult mai plauzibilă este un guvern minoritar, pentru că o altă coaliție este improbabilă? De ce improbabilă? Din cauza faptului că, atenție, în timpul ultimelor întâlniri cu celelate partide, acestea ”au avut poziții obraznice la adresa mea”!

Oricât orgoliu ai avea, să consideri ”obrăznicia” ca un factor determinat împotriva unei coaliții de guvernare (și a unei eventuale soluții care să prevină o nouă criză politică în aceste momente) nu depășește nivelul grădiniței. E, pur și simplu, un moft.

Din păcate, Băsescu – mitocanul fără scrupule îl va împiedeca pe Băsescu – pompierul să realizeze unde greșește. Și, atunci, mă întreb dacă criticarea acțiunilor și atitudinilor lui Traian Băsescu mai are vreun sens