Finala Cupei Mondiale de fotbal din Africa de Sud marchează o premieră în ultimele trei decenii : este prima dată după 32 de ani când finala Campionatui Mondial se joacă între echipe care n-au mai câştigat trofeul până acum. Ultima oară s-a întâmplat la ediţia din 1978, când Argentina şi Olanda şi-au disputat trofeul.

Spania nu a mai jucat niciodată finala Cupei Mondiale. De partea sa, Olanda a mai jucat ultimul act al acestei competiţii de două ori, în 1974 şi 1978, dar a pierdut de fiecare dată.
Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque laudă prestaţia echipei sale în semifinala câştigată în faţa Germaniei, cu scorul de unu la zero : "Sunt foarte mulţumit. Am fost extraordinari atât în apărare, cât şi în atac. Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de această echipă în această perioadă. Mergem mai departe şi vom vedea dacă putem câştiga finala Cupei Mondiale".
Cât despre finala cu Olanda, tehnicianul iberic crede că va fi un meci greu. "Olanda a reprezentat foarte bine valorile fotbalului olandez la această ediţie a Cupei Mondiale şi sunt sigur că va fi un meci dificil", apreciază antrenorul.
La rândul său, atacantul David Villa spune că echipa sa a făcut cea mai bună partidă de până acum la Cupa Mondială. "Suntem foarte mulţumiţi, am făcut cea mai bună partidă de până acum. Am demonstrat că în astfel de momente suntem o echipă puternică. Am făcut istorie şi înainte, însă acum este ceva deosebit. Avem un lot de 23 de jucători şi indiferent de cine intră pe teren, acela dă tot ceea ce poate pentru echipă. Suntem u