Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orădenii fac donaţii, nu curăţenie: peste 150 de saci cu haine impecabile s-au adunat pentru sinistraţi

Publicat in Bihoreanul, joi 8 iulie 2010 ·

Federaţia Student Pro a lansat, marţi, orădenilor, un apel umanitar de colectare a unor bunuri materiale pentru sinistraţii din Moldova, rămaşi fără case şi fără agoniseală în urma inundaţiilor. Până joi la orele amiezii, locuitorii oraşului de pe Criş au lăsat la cortul de lângă statuia lui Mihai Eminescu peste 150 de saci de haine, cinci saci de pantofi, detergenţi de vase, saltele, cinci saci cu pături, vase de oţel, dar şi un aspirator şi un televizor.

"Partea cea mai bună este că toate hainele ce au fost aduse sunt în stare impecabilă, nedeteriorate, spălate şi împăturate", a spus Raul Derecichei, preşedintele Student Pro. Un lucru de admirat la orădeni, deoarece presa centrală a relatat nenumărate cazuri în care românii au donat pentru sinistraţi nu lucruri folositoare, ci degradate şi deteriorate, care cel mai probabil nu le mai încăpeau prin dulapuri.

În plus, unii orădeni au lăsat voluntarilor Student Pro numerele de telefon şi ce obiecte au de donat, dar pe care nu le pot duce la centrul de colectare. "De pildă, un domn vrea să doneze o canapea, dar deocamdată nu avem o dubă cu care să mergem după ea. Dacă există vreun voluntar care ar putea să ne ajute ar fi perfect", a mai spus Derecichei.

Toate aceste obiecte adunate vor porni vineri cel mai probabil spre judeţul Bacău, într-o localitate pe care studenţii orădeni o vor stabili împreună cu voluntarii de la Crucea Roşie, parteneri în această acţiune.

Federaţia Student Pro a lansat, marţi, orădenilor, un apel umanitar de colectare a unor bunuri materiale pentru sinistraţii din Moldova, rămaşi fără case şi fără agoniseală în urma inundaţiilor. Până joi la orele amiezii, locuitorii oraşului de pe Criş au lăsat la cortul de lângă statuia lui Mihai Eminescu peste 150 de saci de haine, cinci saci de pantofi, detergenţi de vase, saltele, cinci saci cu pături, vase de oţel, dar şi un aspir

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Contribuabilii mici au obligaţia de a depune Declaraţia D406 (SAF-T) de la 1 ianuarie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Începând cu data de 01 ianuarie 2025, intră în vigoare obligația contribuabililor mici de a depune la organul fiscal central declarația cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită Declarația informativă D406 (SAF-T), conform pr

Zeci de elevi și studenți din Galați, vizați de percheziții în operațiunea „Școala”. Tinerii sunt suspectați de trafic de droguri de mare risc

Libertatea acum 2 ore
Procurorii DIICOT și ofițerii BCCO efectuează o amplă operațiune antidrog în mai multe orașe din România. Potrivit publicației locale Monitorul de Galați, acțiunea vizează în special traficul de droguri în mediile școlare.

Bărbaţi mascaţi au pătruns pe domeniul Castelului Windsor, potrivit The Sun

News.ro acum 52 minute
Doi bărbaţi mascaţi au pătruns luna trecută pe proprietatea regală britanică Windsor şi au furat două vehicule dintr-un şopron, a relatat luni ziarul The Sun, citat de Reuters. Regele Charles şi soţia sa Camilla nu se aflau acolo la momentul inciden

Kim Jong-un a cerut armatei din Coreea de Nord să se pregătească de război

Libertatea acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong-un a îndemnat armata țării să îmbunătățească capacitățile de luptă pentru a fi pregătită de război, după ce Phenianul a trimis mii de trupe în Rusia. Discursul a avut loc vineri, în timpul unei întâlniri cu comandanții

Balerinul rus Vladimir Shklyarov a murit la 39 de ani. Dansatorul a căzut de la etajul cinci al unei clădiri

Libertatea acum o ora
Celebrul dansator de balet din Rusia Vladimir Shklyarov a murit la vârsta de 39 de ani, după ce a căzut de la etajul cinci al unei clădiri, sâmbătă. Potrivit The Guardian, un purtător de cuvânt al Teatrului Mariinsky a confirmat tragicul incident pe

Percheziţii în vestul României într-un dosar de spălare de bani

Mediafax acum 2 ore
Mai multe percheziţii se desfăşoară luni în trei judeţe din vestul României. Operaţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar de spălare de bani. 17 persoane urmează să fie duse la audieri.

Mureş - Accident între un autoturism şi un microbuz şcolar. Doi elevi au fost răniţi

News.ro acum 3 ore
Doi elevi au fost răniţi luni dimineaţă, în urma unui accident între un autoturism şi un microbuz şcolar, produs pe DN 15 Topliţa-Reghin. ”Pe DN 15 Topliţa-Reghin, în zona localităţii Ciobotani, judeţul Mureş, a avut loc o coliziune în care au fost

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică pe Facebook de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, explică, într-o postare pe Facebook, de ce este important ca bucureştenii să voteze la Referendumul local din 24 noiembrie şi să răspundă la cele trei întrebări legate de emiterea autorizaţiilor de constru

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator, BNR: În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor retail

Ziarul Financiar acum o ora
În ultimii ani asistăm la o transformare profundă, care se resimte în toate segmentele pieţei financiare. Dezvoltarea şi implementarea acestui proiectului RoPay poziţionează România pe harta iniţiativelor europene de referinţă în domeniul plăţilor r

Prima reacție de la Moscova, după ce Joe Biden le-a dat voie ucrainenilor să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă de acțiune

Libertatea acum o ora
Washingtonul permite Ucrainei să lovească teritoriul rus cu rachete americane ATACMS, iar asta va duce la escaladarea conflictului. Oficialii ruși de rang înalt susțin că acest pas crește riscul unui al treilea război mondial, conform News.

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

5°/12°
mie.

6°/14°
joi

4°/11°
Iasi
acum

lun.

2°/8°
mar.

3°/12°
mie.

5°/15°
joi

0°/5°
Constanta
acum

lun.

5°/8°
mar.

6°/11°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/4°
mar.

1°/9°
mie.

1°/11°
joi

-6°/2°
Timisoara
acum

lun.

1°/9°
mar.

3°/14°
mie.

2°/14°
joi

1°/5°