În cursul acestei seri, în urma ploilor abundente, la dispeceratul societăţii RAJA SA s-au primit până acum 14 reclamaţii venite de la diferiţi abonaţi din municipiul Constanţa. Sesizările au venit din zona Far (b-dul 1 Mai, str. Frigului), zona centrală (Str. Republicii aproape de cinematograf), Faleză Nord (str. Ion Raţiu), Km 4 (Ana Ipătescu), Poarta 6 (str. Brizei), Palas (I.C. Brătianu), zona Peninsulară (Str. Doina şi Calatis) şi zona Coiciu (str. Baba Novac şi Poporului). În zonele amintite, din cauza volumului mare de precipitaţii căzute într-un timp foarte scurt, presiunea apelor ajunse în sistemul de canalizare au ridicat la propriu capacele de canalizare de la nivelul căminelor de preluare.
Cele mai multe intervenţii au vizat deblocarea grătarelor pluviale stradale, din zonele amintite mai sus, de diverse mizerii şi resturi menajere, antrenate de apele pluviale. Până la ora actuală nu s-au înregistrat probleme deosebite, iar reprezentanţii societăţii au răspuns cu promptitudine la toate solicitările primite.
RAJA face un apel către toţi abonaţii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.66.44.44. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
În cursul acestei seri, în urma ploilor abundente, la dispeceratul societăţii RAJA SA s-au primit până acum 14 reclamaţii venite de la diferiţi abonaţi din municipiul Constanţa. Sesizările au venit din zona Far (b-dul 1 Mai, str. Frigului), zona centra