Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii au confiscat 10 milioane de pachete de ţigări, în primele şase luni

Publicat in Curierul, joi 8 iulie 2010 ·

Poliţiştii şi jandarmii au confiscat în primele şase luni ale acestui an aproape 10 milioane de pachete de ţigări, informează un comunicat emis, ieri, de Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), în care se precizează că nu mai puţin de 2.092 de persoane sunt cercetate pentru contrabandă.

Potrivit MAI, în procente, cantitatea de ţigarete confiscată reprezintă 76% din totalul celor confiscate pe parcursul anului 2009 (240.060.638 de ţigări - aproximativ 12.003.031 de pachete).

În perioada 1 ianuarie - 4 iulie, precizează MAI, au fost înregistrate 966 de lucrări penale, iar în 388 de dosare a fost începută urmărirea penală. Sunt cercetate 2.092 de persoane, dintre care 128 au fost reţinute şi 137 arestate. "Peste 40% din totalul ţigaretelor confiscate de la începutul anului, respectiv 73.426.760 de ţigări - 3.671.338 de pachete, au fost confiscate începând cu luna mai până în prezent, în contextul punerii în aplicare a Planului de acţiune în sistem integrat, în colaborare cu alte instituţiii ale statului, pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor", se arată în comunicatul remis Curierului Naţional.

Începând cu data de 7 mai, până la data de 4 iulie, formaţiunile de poliţie judiciară din M.A.I. au întocmit 646 de lucrări penale, în 253 de dosare s-a început urmărirea penală, iar 135 de dosare penale au fost declinate către instanţele competente. De asemenea, sunt cercetate 1.288 de persoane, dintre care 68 au fost reţinute, 61 arestate, iar împotriva a 551 de persoane s-a început urmărirea penală.

Din cantitatea totală de ţigări indisponibilizată, peste 60%, respectiv 2.413.730 de ţigări, a fost descoperită în mijloace de transport.

Struct

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 34 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum o ora
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 6 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 2 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°