Sute de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav din Constanţa au fost concediaţi colectiv din lipsă de fonduri, la sugestia explicită a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
De fapt, reprezentanţii Fiscului au transmis o circulară prin care "le sugerează" tuturor primarilor să-i concedieze pe însoţitorii persoanelor cu handicap grav, pe motiv că nu mai sunt şi nici nu vor mai veni bani la buget "pentru acest capitol". O astfel de adresă a ajuns la toate primăriile şi consiliile locale, la sfârşitul lunii aprilie.
"Suma suplimentar cerută poate fi doar zero lei"
"Având în vedere că suma alocată de la bugetul de stat pentru finanţarea drepturilor însoţitorilor persoanelor cu handicap a fost insuficientă, reuşind să acopere doar câteva luni din 2010, şi în condiţiile în care nu ştim dacă va avea loc vreo rectificare bugetară, trimiterea persoanelor implicate în şomaj reprezintă o soluţie real posibilă, existând consilii locale care deja au aplicat această variantă (perioada maximă de şomaj acordată a fost de şase luni)", se arată în adresa ANAF.
Câteva rânduri mai jos, Fiscul vine şi cu o alternativă: "transferul de sume de la ajutoare la handicap".
Dar primarii sunt sfătuiţi "să-şi facă calculele cu maximă atenţie", având în vedere că "singura variantă acceptată de rectificare este cea între diferite poziţii ale aceluiaşi capitol bugetar, suma suplimentar cerută fiind zero lei".
Memoriu de respingere
În replică, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai unor direcţii locale le-au trimis autorităţilor un memoriu în care reclamă depăşirea atribuţiilor de către Fisc şi încălcarea drepturilor persoanelor cu handicap, consfinţite de Constituţie. Aceştia susţin că, deşi Autoritatea pentru Persoane cu Handicap şi Curtea Constituţională resping astfel de măsuri, o parte din