Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi, pentru a paisprezecea lună consecutiv, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%, decizie conformă cu aşteptările analiştilor, potrivit Mediafax.
Toţi cei 76 de economişti intervievaţi de Reuters au anticipat decizia BCE. Cursul euro/dolar nu s-a modificat după anunţarea dobânzii.
Banca va fi presată să explice dacă testele prin care Comitetul European al Supraveghetorilor Bancari analizează rezistenţa financiară a băncilor din Uniunea Europeană vor fi suficient de severe pentru a susţine încrederea investitorilor.
Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că aceste teste sunt "elemente importante" pentru restabilirea încrederii. Comitetul Supraveghetorilor Bancari a anunţat joi că un număr de 91 de bănci din UE vor fi testate. Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut joi, pentru a paisprezecea lună consecutiv, dobânda de politică monetară la nivelul minim record de 1%, decizie conformă cu aşteptările analiştilor, potrivit Mediafax.
Toţi cei 76 de economişti intervievaţi de Reuters au anticipat decizia BCE. Cursul euro/dolar nu s-a modificat după anunţarea dobânzii.
Banca va fi presată să explice dacă testele prin care Comitetul European al Supraveghetorilor Bancari analizează rezistenţa financiară a băncilor din Uniunea Europeană vor fi suficient de severe pentru a susţine încrederea investitorilor.
Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că aceste teste sunt "elemente importante" pentru restabilirea încrederii. Comitetul Supraveghetorilor Bancari a anunţat joi că un număr de 91 de bănci din UE vor fi testate.