Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Minioraşul“ din sufragerie

Publicat in Adevarul, joi 8 iulie 2010 ·

Arin Panait a realizat o machetă complet automatizată, cu 21 de metri de cale ferată, căsuţe, spaţii verzi şi drumuri. Creaţia lui Arin reproduce fidel detaliile unui oraş german din anii ’70 şi este realizată în mare parte din materiale reciclabile.

Micuţul „oraş" poartă numele de Blumenberg şi are toată infrastructura necesară unui centru urban: şosele, semafoare, iluminat public, pasarele, trotuare, terase, poduri, tuneluri, gară, primărie, poliţie şi multe altele. Arin Panait, din Slobozia, a construit semafoarele din mine de pix, piese lego şi leduri.

GALERIE FOTO CU MACHETA LUI ARIN PANAIT

Toate sunt funcţionale şi sincronizate pentru a respecta siguranţa circulaţiei. Trenurile se deplasează în funcţie de culoarea semaforului şi, dacă în viaţa reală se mai întâmplă accidente feroviare, în Blumenberg acestea sunt excluse.

S-a născut în gară

Arin Panait, autorul machetei, s-a născut la 17 septembrie 1962 în gara din Piatra Neamţ.

„Părinţii mei plecaseră la Vatra Dornei în concediu, iar în gară la Piatra Neamţ un călător a scăpat geamantanul pe burta mamei. Atunci i s-a rupt apa şi acolo m-a născut", spune Arin.

Mulţi dintre prietenii săi au pus pasiunea lui pentru trenuri pe seama locului unde a văzut lumina zilei. După ce a terminat şcoala, Arin a lucrat la Depoul Palas şi apoi la Întreprinderea de Transport Local Constanţa, unde a pus pe şine primul tramvai din oraş.

Arin Panait a început modelismul feroviar în 2007, ambiţionat de prieteni care nu îl credeau în stare să realizeze o dioramă. „Am început pe covor şi am ajuns acum la o machetă cât jumătate din cameră", spune modelistul.

Locomotive „îmbătrânite" artificial

Bărbatul a construit relieful orăşelului din polistiren expandat şi apoi l-a acoperit cu ipsos şi iarbă sintetică, şoselele le-a realizat din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani, în teste. Când va intra oficial în circulație

HotNews acum 2 ore
Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi a făcut un prim drum pe ruta București – Brașov. Dacă testele vor decurge bine, primii călători l-ar putea folosi începând cu 20 noim

Cetăţean german căutat pentru omor, prins la frontiera din Satu Mare. Ce au găsit polițiștii în bagaje

HotNews acum o ora
Un cetăţean german, în vârstă de 39 de ani, căutat de autorităţile din Germania pentru omor, a fost prins, duminică, de poliţiştii de Frontieră de la Petea, judeţul Satu Mare. În bagajele bărbatului au fost descoperite substanţe interzise, potrivit

Video Donald Trump, păzit de un câine robot la Mar-a-Lago. Avertismentul scris pe patrupedul din metal

Adevarul acum 50 minute
După ce a obținut funcția de președinte al Statelor Unite, Donald Trump a luat mai multe măsuri de securitate pe proprietatea lui Donald Trump din Mar-a-Lago, Palm Beach, Florida. Noua achiziție de securitate este câine robot. Acesta a fost surprins

Poziţia lui Trump în legătură cu Ucraina conţine „semnale pozitive”, afirmă Kremlinul

News.ro acum 39 minute
Kremlinul consideră că Donald Trump a dat „semnale pozitive” în ceea ce priveşte poziţia preşedintelui ales al SUA faţă de conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Donald Trump vorbeşte mai degrabă despre pace decât despre confruntare, ceea ce îl disting

Nicuşor Dan anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun: Vom avea aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a început montarea decoraţiunilor pentru iluminatul festiv de Crăciun, în acest an urmând să fie folosite echipamentele din anii trecuţi, dar şi aproximativ 3.000 de elemente luminoase noi. ”Am î

Accident în Piatra-Neamț Doi bătrâni, spulberați pe trecerea de pietoni de o șoferiță. Unul a murit

Ziua Constanta acum o ora
În dimineața zilei de 10 noiembrie, la ora 6:20, în municipiul Piatra-Neamț a avut loc un grav accident rutier, în care o persoană și-a pierdut viața, iar alta a fost rănită. O șoferiță de 53 de ani, în timp ce conducea pe strada Mihai Viteazul, din

FOTO. Pompieri SMURD din România, campioni mondiali la competiția World Rescue Challenge 2024, organizată în Insulele Azore

Gazeta valceana acum 3 ore
În perioada 5-9 noiembrie 2024, echipele de salvatori români SMURD, din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Mureș și ISU Maramureș au reprezentat România la competiția mondială de salvare „World Rescue Challenge”, cel mai important concurs internațional

Datele personale ale unor parlamentari europeni şi britanici au ajuns pe dark web

Adevarul acum o ora
Datele personale a patru din zece (44%) dintre membrii Parlamentului European şi a peste două treimi (68%) dintre parlamentarii britanici au ajuns pe dark web, potrivit unei analize publicate recent.

Dronă găsită în Republica Moldova. Poliția investighează vehiculul aerian fără pilot

HotNews acum 4 ore
O dronă a fost găsită de un locuitor din satul Fîrlădeni, raionul Căușeni, informează Poliția Națională din Republica Moldova. Duminică în jurul orei 10:00, polițiștii din Căușeni au fost sesizați privind aparatul de zbor descoperit. „Informațiile a

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 6 ore
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°