Filmat in celule si incaperi claustrofobice, uzind scenografic de obiecte-simbol precum ochelarii de inchisoare sau lampile orbitoare de la interogatoriu, Manusi rosii trece de la o secventa tensionata la alta intr-un veritabil tur de forta. Ultimul film al lui Radu Gabrea urmareste destinul unui tinar sas din Brasov, care ajunge informator al Securitatii in urma arestarilor operate dupa revolutia maghiara din ‘56. Personajul principal se bazeaza pe intimplarile din tineretea pastorului Eginald Schlattner, redate autobiografic in romanul Manusile rosii. Scenariul adaptat are o desfasurare complexa, sarind inainte si inapoi in timp, relevind in mod gradat motivatiile personajelor. In 1957, Felix Goldschmidt este arestat si inchis, ajungind ca, in urma unor interogatorii mai mult sau mai putin violente, sa devina turnator al Securitatii. Un subiect care pina nu demult ar fi atras condamnarea morala directa, povestea informatorului este prezentata empatic, infatisind o imensa suferinta psihologica. Aceasta perspectiva umana sustine ideea ca regimul comunist nu a impartit oamenii in buni si rai, ci le-a testat capacitatea de rezistenta la tentatia avantajelor materiale si la tortura psihologica/fizica. Unghiul de privire intelegator, realist nu in sens estetic, ci pur pragmatic, vine si din onestitatea confesiunii romanesti. Eginald Schlattner a scris Manusile rosii ca reactie la protestele publice ivite odata cu succesul international al primului sau roman, Cocosul decapitat, de asemenea ecranizat de Radu Gabrea. Poate din invidie, poate din convingere justitiara, trecutul sau de informator a irupt cu furie in constiinta publica, ceea ce poate sa fi contribuit la scrierea acestui al doilea roman. Desi ar fi putut beneficia de o distributie mai inspirata, personajul principal este construit cu atentie deosebita pentru determinarile sale psihologice. Inainte de arestare,