Luna lui cuptor marchează miezul verii, atunci când pământul dogoreşte atât de tare, încât oamenii simt nevoia să se tragă la umbră la miezul zilei. În alte timpuri, femeile aveau grijă să aducă merinde şi apă rece în ulcele de lut pentru megieşii care lucrau la ţarină. Fructele dau în pârg, iar crengile încep să se aplece sub această dulce povară.
O parte dintre vişinele, caisele şi piersicile culese acum va fi transformate în conserve pentru vremurile mai reci ce vor să vină: compoturi, dulceţuri sau gemuri. Din altele se va face ţuică sau lichior de fructe pentru a servi oaspeţii care trec pragul gospodăriilor.
În timpurile noastre, fructele se congelează pentru a ne putea bucura de un zâmbet văratic chiar şi în toiul iernii. De altfel, reţeta pe care o puteţi încerca astăzi foloseşte dulceaţa ultimelor cireşe, ca un epilog al unei bogăţii roşii în obraji. Aluaturile se fac cu băgare de seamă, pâinea putându-se altera mai uşor, aşa că de foarte multe ori i se adaugă seminţe de chimen, ceea ce o face şi mai gustoasă.
RITUALURI LA SECERIŞ
Odinioară, înainte de a se apuca de seceriş, gospodarii curăţau toate acareturile din curte, inclusiv podurile, pentru că acolo se aflau nu numai uneltele agricole necesare, cât mai ales pentru că în hambare va fi depozitat grâul. Acest ritual vechi de când lumea asigura spor, bucate multe şi destulă pâine pentru a îndestula întreaga familie. Întotdeauna la sfârşitul secerişului se lăsau câteva spice încărcate de boabe aurii pentru fi oferite drept ofrandă lui Dumnezeu.
Nu trebuie uitat că în credinţa populară grâul este sfânt şi este mare păcat să-l risipeşti sau să-l vorbeşti de rău. Întotdeauna, din spicele de grâu se vor face nu doar cununi pentru fetele îmbrăcate în straie albe ce vor colinda prin sat, într-o procesiune a cărei rădăcini se întind în negura timp
