Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua etapă a repartizării computerizate

Publicat in Buna ziua Fagaras, joi 8 iulie 2010 ·

21 de locuri la liceele din Făgăraş vor fi distribuite în cea de-a doua etapă a repartizării computerizate. 15 au rămas neocupate după prima repartiţie la Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“, iar 6 la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“. A doua etapă a repartizării computerizate a început luni, 5 iulie.

Absolvenţii claselor a VIII-a din oraş care nu au ocupat încă un loc la liceu mai au o şansă. În a doua etapă a repartizării computerizate, ar putea fi distribuiţi la clasa cu profil tehnician electrotehnist de la Colegiul Tehnic „Aurel Vijoli“, unde au rămas 15 locuri nerepartizate. „Prima repartizare computerizată s-a terminat la şcoala noastră. Din cele trei domenii, la două s-au ocupat toate locurile, respectiv specializarea electronică şi automatizări, 30 de elevi în fiecare clasă. Avem şi o clasă de mecanică, însă la profilul electric au fost înscrişi doar 15 elevi, ceea ce înseamnă că jumătate de clasă a rămas neocupată”, a declarat directorul Colegiului Tehnic „Aurel Vijoli“, Versavia Boieriu.

Şi la Colegiul Naţional „Doamna Stanca“ au rămas 6 locuri libere după prima repartizare computerizată. Dintre acestea, 4 sunt la profilul matematică-informatică, iar două, la profilul uman, bilingv engleză.

În celelalte două unităţi de învăţământ liceal din oraş, Colegiul Naţional „Radu Negru“ şi Grupul Şcolar „Doctor Ioan Şenchea“, toate locurile au fost ocupate după prima repartizare computerizată. „Ca de fiecare dată în ultimii 6 ani, ne-am acoperit toate locurile după prima repartizare computerizată. Am avut 150 de locuri pentru 5 clase, toate au fost ocupate. Îmbucurător este faptul că anul acesta ultima medie a crescut simţitor. De exemplu, la clasa de industrie alimentară- protecţia consumatorului, ultima medie este 6,72, medie apropiată de cea a ultimului candidat de la Colegiul Naţional Radu Negru”, a declarat directorul Grupului Şcolar Dr. Ioan Şen

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum o ora
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

VIDEO. A fost semnat acordul politic de guvernare de către liderii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități

Ziua Constanta acum 44 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

Evaluarea națională 2025 Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Limba și Literatura Română

Ziua Constanta acum 20 minute
Elevii care au încheiat clasa a VIII-a susțin azi, 23 iunie, de la ora 9:00, proba scrisă la limba și literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Națională 2025. Candidații au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor. Proba la ma

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum 15 minute
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Avertizare de caniculă în București: temperaturi de 37 de grade și disconfort termic ridicat

Mediafax acum 59 minute
Luni, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 15…19 grade. Marți, va fi caniculă, disconfortul termic ridi

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Degajare de fum la un tren pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă. Circulația a trei trenuri, temporar afectată

Ziua Constanta acum 20 minute
Astăzi, 23 iunie 2025, CFR Călători a anunțat că, după coborârea pasagerilor, un automotor pe ruta București Nord – Aeroport Henri Coandă a înregistrat o defectare tehnică cu degajare de fum, fără a pune în pericol siguranța călătorilor, iar circula

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum 17 minute
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Guvernul pregăteşte reforma pensiilor speciale: vârsta de pensionare creşte la 65 de ani

Ziarul Financiar acum o ora
Noua administraţie anunţă modificări importante în sistemul pensiilor speciale. Principala schimbare vizează creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor la 65 de ani, aliniind-o la standardele generale. Reforma include şi plafonarea câştigurilor

Vremea

București
acum

28°
lun.

16°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°