Rudele decedatului s-au opus deshumării, dar poliţiştii i-au îndepărtat de lângă mormânt. Familia lui Constantin Frăţilă a trimis o scrisoare procurorului Gheorghe Covei, prin care îl anunţau că se vor opune dezgropării cadavrului. Procurorul Covei a declarat că, în urma examinării cadavrului, nu s-a constat că acesta ar fi suferit o fractură craniană
Anchetatorii şi medicii legişi, însoţiţi de 15 poliţiştii din Motru, au sosit în cimitirul din satul Lupoaia, acolo unde înmormântat Constantin Frăţilă în jurul orei 9. La faţa locului a fost prezent şi procurorul Gheorghe Covei, şeful secţiei urmăriri penale din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Rudele lui Constantin Frăţilă l-au jelit pe acesta şi au început să ţipe şi să le reproşeze anchetatorilor că nu-l lasă să se odihnească în pace.
Locul a fost împrejmuit cu o bandă specială pentru a nu permite accesul ziariştilor şi a altor persoane care nu aveau legătură cu cazul. Operaţiunea de exhumare a durat în jur de două ore şi a fost îngreunată de faptul că groapa era plină cu apă şi a fost adusă o motopompă să o scoată. Până la urmă, sicriul a fost scos şi un miros pestilenţial s-a răspândit în jur. Poliţiştii au înconjurat locul unde a fost examinat cadavrul cu folie pentru a nu le permite curioşilor să observe ceea ce se întâmplă.
Procurorul Covei a precizat că a solicita prezenţa mai multor poliţişti pentru că a primit o scrisoare semnată de membrii familiei lui Constantin Frăţilă în care se menţiona nu vor permite efectuarea deshumării şi vor fi prezenţi la cimitirul din Lupoaia.
Victoria Frăţilă, soţia decedatului, a spus că nu trebuia să fie dezgropat: „Durerile sufleteşti vor fi toată viaţa. Nu trebuia să fie dezgropat pentru că ne răscoleşte sufletele noastre. Nu cred că este corect ceea ce se întâmplă, dar noi nu avem nicio pute