- Diverse - nr. 588 / 8 Iulie, 2010 Sipos Iosif, primarul comunei Adamus, nu se bate niciodata cu pumnii in piept pentru ajutorul dat locuitorilor. Dupa intalnirea cu ei devine agitat, vorbeste singur, ca pentru el. Chipes, maret, cu ochii blanzi, lumina chipului sau se reflecta ca o aureola in jur. Transfigurat, cu priviri ametitoare, isi absoarbe intr-o frenetica pulsatie ritmurile galopante ale fiintei lui. Doar parul putin grizonat ii straluceste ca o cometa in campul lucirilor albe ale gatului sau marmorean. Se stie urmarit de zeci de ochi iscoditori in prezenta femeilor, admirat sau cel putin vazut, remarcat. Lumea care nu-i remarca prezenta nu face parte din taramul lui... Se afla intotdeauna in prim-planul scenei, nu ca decor si costumatie, pentru ca nu-i apartine in niciun fel actorului. Pentru el sunt lucruri straine, oricat s-ar obisnui cu ele. Tine cu desavarsire de personajul cu care, daca te poti intalni spiritual, nu poti avea o adevarata comuniune sub semnul rangului. La intalnirile cu cetatenii comunei are un fond de simtire extraordinar. Ochii ii ard intotdeauna intens, de parca toata fiinta lui ar sta la panda, asteptand sa se dezlantuie. Sipos Iosif nu-si bate joc de nimeni, dar se simte ca poate fi ironic oricand. Niciodata nu a fost atat de surprins, aflat atat de aproape, coplesitor de aproape de oameni, traindu-si ritmul clocotitor spre a i se dezvalui tot ce are mai intim si mai neintamplat... Munceste, munceste cu nonsalanta, ii indeamna si pe altii sa faca la fel, mediteaza in functie de un singur reper fundamental, dragostea fata de oameni fata de comuna. Alaturi de oameni, Sipos Iosif se simte plin de caldura. Aceasta caldura se afla la obarsia constiintei fericirii. Se simte ca un soare, incalzind, ca si cand fluidul sau fierbinte i s-ar revarsa pe obraji, peste timp, sangele zvacnindu-i, iar nervii destramandu-i-se in firisoare subti