Valentin Lăutaru, de 41 de ani, din Călăraşi, bărbatul care în urmă cu două zile şi-a înfipt un cuţit în gât în timp ce se întorcea într-un autocar din Spania, se află acum în afara oricărui pericol.
Omul şi-a revenit şi aşteaptă să fie externat zilele acestea pentru a se întoarce acasă la soţie şi la cele două fetiţe de 6 şi 14 ani. Bărbatul a recunoscut că a vrut să se sinucidă pentru că ceilalţi pasageri din autocar râdeau de el.
Omul se întorcea de la fratele său din Spania, acolo unde plecase în urmă cu o lună pentru a-şi găsi de lucru. Cum nu găsea de muncă decât cu ziua, omul s-a întors acasă la familie, supărat şi fără bani. Era pe drum de trei zile, obosit şi transpirat, iar pasagerii au început să râdă de el.
“Colegii făceau mişto de mine, că îmi miros picioarele şi nu pot respira. Le-am zis să înceteze, s-au potolit câteva minute şi apoi au început iar. Am vrut să mă tai prima dată cu un cuţit mai mare, dar mi l-a luat şoferul. Aveam la mine şi un briceag de conserve şi cu ăla m-am tăiat. Sunt bucuros că n-am murit totuşi, dar nu îmi pare rău că am încercat să mă tai.”, a mărturisit bărbatul.
Înainte de a pleca acasă, omul va face o vizită şi pe la secţia de Psihiatrie pentru a le demonstra medicilor că nu va mai atenta la viaţa sa.