Pe o suprafaţă de numai 230 de mp se va ridica un imobil cu subsol, parter şi trei etaje r Unul dintre proprietarii terenului este referent la Serviciul de Autorizaţii în Construcţii la Primăria Constanţa
Continuând acţiunile sub sloganul „Orice bucăţică de spaţiu verde trebuie betonată", Primăria Constanţa a mai acordat o autorizaţie de construcţie a unui bloc pe locul unei grădini. Terenul, aflat pe strada Castanilor la intersecţia cu Mihai Viteazu, are o suprafaţă de 230 de mp şi a fost, până ieri, plin de verdeaţă. În curând, însă, va fi o altă construcţie în peisajul urban al Constanţei.
În locul nucilor şi al ierbii, în faţa ferestrelor locatarilor blocului MF4 din strada Mihai Viteazu nr. 67, la numai 1,75 m distanţă, va creşte, în curând, o frumuseţe de imobil cu subsol, parter şi trei etaje. Şi, pentru ca proprietarul să-şi asigure toată intimitatea, a început de ieri să ridice un gard. În felul acesta nici nu îl mai pot lua la rost bătrânii săi vecini atunci când va doborî copacii sădiţi de ei în urmă cu 50 de ani. „Noi am plantat arborii şi am amenajat părculeţul acesta împreună cu copiii noştri. Acum vine unul care zice că e terenul lui şi că e plin de bani şi poate face ce vrea", a declarat, pentru „Cuget Liber", Apostol Putinei, locatar la partenerul blocului aflat în imediata apropiere.
Toate utilităţile, le sunt îngropat pe terenul altora
Nemulţumirea vecinilor nu este doar că nu vor mai avea lumină naturală în apartamente, ci şi că pe terenul respectiv sunt îngropate toate instalaţiile pentru utilităţile blocului în care locuiesc. „Pe aici trec ţevile de alimentare cu apă rece, pe partea cealaltă, cele de termoficare. Ce va face cu ele când o să înceapă să sape? Am fost deja la RAJA şi de acolo ne-au spus că nu se poate construi peste ţevile lor. Atunci cum le-au dat avizul de construcţie?", se întreabă Paulina Brojbă. „