Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul orasului Cernavoda, sub ape

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 iulie 2010 ·

La Cernavodă apele au luat cu asalt centrul oraşului. Ploaia abundentă a făcut ca apa pluvială să curgă şiroaie de pe străzile aflate pe deal şi să se adune ca într-o albie tocmai pe platoul din centru.

Un cititor din Cernavodă ne-a transmis pe adresa redacţiei o imagine care face cât o mie de cuvinte. Autoturismele surprinse de puhoaie în zona inundabilă abia se mai văd din mijlocul apelor, nivelul bălţii ajungând până la geamuri.

Am stat de vorbă cu doi dintre consilierii locali ai oraşului care ne-au declarat că Cernavodă a avut mereu de suferit de pe urma ploilor abundente, dar că demult oraşul nu s-a mai confruntat cu o cantitate chiar aşa de mare de apă. „Din câte mi-au spus oamenii care locuiesc în centru, apa nu a mai atins aşa un nivel dinainte de Revoluţie“, ne-a declarat Gheorghe Virgil Hemeş. Consilierul local a precizat că la preluarea mandatului de către actualul primar exista un proiect lăsat de fostul edil, Gheorghe Hânsă, privind supradimensionarea sistemului de canalizare, mult prea mic pentru nevoile unui oraş atât de mare. „Ştiu că proiectul prevedea construirea a două bazine de retenţie a apei pluviale“, a adăugat alesul local. Atât Dumitru Chivu, cât şi liberalul Gheorghe Virgil Hemeş, ne-au declarat că exista şi proiectul, cât şi banii alocaţi prin buget pentru demararea investiţiei, dar că nu mai ştiu mare lucru despre stadiul investiţiei. „Doamna primar nu prea mai comunică cu noi. În ultima vreme, când se supără pleacă“, ne-a declarat consilierul liberal.

Pentru a vedea cum stau lucrurile cu acest proiect, am contactat-o telefonic şi pe primarul Mariana Mircea, care ne-a declarat că prin bugetul local au fost alocaţi bani pentru co-finanţarea investiţiei, proiectul fiind depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării. „A şi fost efectuată licitaţia pentru acest proiect, de către Compania Naţională de Investiţii, acum

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Alegerile prezidențiale 2025 pot fi amânate, spune Ilie Bolojan: „Ar putea fi cel mai devreme în luna mai”

Libertatea acum 8 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat duminică, 5 ianuarie, la Digi24, că, dacă Executivul condus de Marcel Ciolacu nu dă în câteva zile o Hotărâre de Guvern prin care să bată în cuie datele alegerilor convenite în coaliție înainte

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 5 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 3 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 8 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°