ON-LINE

Perseverenţa face parte din arsenalul masculin local. Argentinianul ştie că femeia de aici este o redută aproape imposibil de cucerit, se lamentează şi critică în consecinţă, dar se simte stimulat să îşi continue curtea imposibilă. Urmează toate etapele, se adaptează cuminte şi se supune unui tratat nescris, familiar atît lui, cît şi femeii dorite. Amîndoi se înscriu în jocul seducţiei, ce nu cunoaşte etnie şi cultură, dar care, aici, se prelungeşte în dualitatea respingere-acceptare – este amintirea îmbrăţişării amăgitoare din tango. La fel cum dansul-flirt se naşte dintr-o împlinire incertă, relaţia potenţială dintre un bărbat şi o femeie pare ameninţată din clipa în care începe. Promisiunea şi eşecul se însoţesc, dar primii paşi ai unei relaţii sînt diferiţi de paşii din tango. După cum îmi spunea Tato, un dansator de tango, în ritualul dansului „femeia nu ştie deloc ce va face bărbatul. De aceea se lasă purtată doar de îmbrăţişarea lui, ceea ce face ca dăruirea să fie absolută.“ Într-o relaţie ce stă să înceapă, însă, femeia argentiniană ştie ce va face bărbatul şi îşi amînă dăruirea pînă cînd acesta ajunge la confuzii exasperante. Ea flirtează (stăpîneşte metoda cochetăriei subtile, la fel de bine pe cît o stăpîneşte bărbatul pe cea a comentariilor îndrăzneţe), dar îşi dozează bunăvoinţa. Aşteaptă provocarea, pentru a-i da curs timp de o clipă, şi aici se intuieşte adierea teatrală din tango. În lecţia sa teoretică despre tango, Tato sublinia că femeia este cea care incită cel mai mult, iar bărbatul, în timp ce o ghidează, îi permite să-şi arate senzualitatea.

Orice femeie ştie că propria rezistenţă nu face decît să alimenteze dorinţa, dar femeia porteña, în special, pare să fi adus la perfecţiune arta refuzului strategic. Ea nu uită că, într-o lume în care se bucură de răsfăţ datorită statutului de fiinţă frag