Macedonia. Ţară muntoasă, de păstori şi zarzavagii războinici. Zugrăvită plastic de George Topârceanu, care a petrecut câteva luni de prizonierat în aceste ţinuturi, în timpul Primului Război Mondial: "Pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a tras apoi îndărăt de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură; amfiteatru de stânci răscolite de cutremur, cuib de anarhie endemică, amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată (…). Provincie cu oraşe cât podul palmei şi sate spânzurate ca nişte cuiburi de gaie pe coasta muntelui, de frica bandiţilor, ca să nu poţi ajunge până la ele nici cu căruţa, nici cu avionul, ci numai călare de-a-ndaratele pe catâri dresaţi anume să te zvârle în prăpastie."

Ţinuturi vizitate, cu câteva decenii înaintea sa, şi de alţi poeţi români: Dimitrie Bolintineanu şi Ioan Neniţescu. În împrejurări mult mai plăcute. Mânaţi de dorinţa de a cunoaşte un popor de un milion de români risipiţi prin Balcani, "nobilă ruină a legiunilor ce umplură lumea cu gloria lor".

Voiam să văd cu ochii dacă acest popor există, scrie în amintirile sale Bolintineanu, dacă păstrează limba, datinile sale. Neniţescu, la rândul său, îşi propune a face "o numărătoare a acestui neam frate". Motivaţia interesului său: acest popor merită cercetat "fie şi pentru simplul fapt că există". "Dar cu atât mai mult merită el aceasta, cu cât plin de vigoare, vădit de înzestrat şi apt pentru o chemare civilizatoare în viitor, există ca popor de ordine, muncitor şi moral, luminat şi războinic, şi având conştiinţa originii lui latine, căci numai străinii îi zic valah, pe când el însuşi îşi zice, ca întotdeauna, Armân, iar pe alocuri Aromân".

Iar când e vorba de fraţi, scrie academicianul Constantin I. Istrati, de asemenea călător prin Macedonia otomană, "şi mai ales de fraţi în