Cine ştie ce a fost în capul lui atunci cînd le-a spus copiilor să îl urmeze în munte? Acum, după atîţia ani, poveştile, amintirile sînt distorsionate de ură şi pasiune. Documentele sînt şi ele îndoielnice. Adevărul l-am găsit într-o rîpă, printre urzici înalte pînă la piept, gunoaie, scînduri de gard putrede, mesteceni tineri şi lăstari de paltin. Dar voi povesti despre ce a făcut un om, despre uciderea şi moartea lui a doua oară şi urcarea la cer, acum, la şaizeci de ani după prima. Asta voi încerca să vă spun în aceste rînduri, care nu ştiu dacă vor descrie tot adevărul, dar vă vor arăta un fel de a muri şi înţelesurile acestei morţi după săvîrşirea ei. E o poveste şi despre politică şi istorie. Şi ură, mai ales. Multă patimă şi multă ură. Tablou de familie Cînd l-am găsit în acea rîpă, în marginea satului Răchiţele, pe coasta care urcă spre dealul unde se află biserica, mortul zăcea cu faţa în jos şi cu capul sprijinit pe peretele unei gropi prea strîmte şi puţin adînci. Avea cinci gloanţe în trup şi un altul în cap şi un bolovan mare şi greu aşezat pe spate, ca şi cum ar fi trebuit să nu se mai ridice niciodată de acolo. Teodor Şuşman, mortul, a fost primar în timpul guvernărilor liberale dintre anii 1922 şi 1928, 1930 şi 1934, ca şi în toată perioada războiului. Şuşman, zis „a Lipchii“, s-a născut pe 24 februarie 1894, la Răchiţele. Pe 1 septembrie 1924, s-a căsătorit cu Catrina, fiica lui Boc Onuţ şi a Oniţei Boc, şi cu ea a avut cinci copii: patru băieţi – Teodor jr., Traian, Avisalon, Emil – şi o fată, Romulica. Nu doar un bun gospodar, dar un om aprig, a reuşit, sprijinit de protopopul Aurel Munteanu, să convoace mai multe adunări ale moţilor la Huedin, în urma cărora a fost primit în audienţă la Regele Ferdinand, obţinînd ca pădurile unor mari proprietari din fostul Imperiu Austro-Ungar, chiar cele din zonă, să le fie acordate în composesorat localni