… intrebarea, scoasa din context, ar putea fi tragica – de tragismul unui Iov: “De ce n-am murit in pantecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la iesirea din pantecele ei?” E o intrebare care, in conditii normale, da fiori. In conditii normale.
Evident, insa, nu traim in conditii normale. Nici macar pe Voxpublica.
Pana la ora la care scriu aceste randuri, postarea precedenta, cea cu “…schizoidia lui Basescu” a adunat 128 de comentarii, dintre care vre patru-cinci apartinand suprasemnatului. Ca de obicei, unora le-a placut ideea, altora, ba. Ca de obicei, unii au interpretat-o ca fiind anti-Basescu, altii, pro. Ca de obicei, unii si-au expus pozitia mai serios sau mai glumet, dar in limitele civilitatii, altii au sarit binisor calul, trecand la epitete si caracterizari care nu mai aveau nimic de-a face nici cu logica, nici cu bunul simt. Mitocanie in stare pura, cu pretentii de inteligenta.
Pana aici, nimic neobisnuit. Inca de la inceputurile Voxpublica, ba chiar mai de dinainte, de pe vremea blogurilor de la Cotidianul pe stil vechi, am luat decizia de a nu modera comentariile. Dureroasa decizie, dar necesara din punctul meu de vedere. Pe de o parte, era vorba de o dificultate “tehnica”. Luand in considerare diferenta de fus orar si programul meu relativ haotic, ar fi fost usurel nedrept sa trimit la moderare pentru cate opt – zece ore comentarii perfect rezonabile. Farmecul unui feed-back rapid si al unui potential schimb de replici inteligente s-ar fi dus pe spuma marilor. Pe de alta parte, am considerat ca e folositor sa plimb pe sub nasul cititorilor o oglinda neinfrumusetata in vreun fel. Astia suntem, cu noi defilam! In fine, dar nu in cele din urma, interzicerea unor comentarii ar fi putut ridica semne de intrebare: am facut-o din cauza limbajului sau pentru ca nu puteam raspunde pertinent acuzatiilor, pentru ca ramasesem fara replic
