Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oportunităţi de dezvoltare pentru IMM-urile şi microîntreprinderile locale

Publicat in Vocea Brailei, vineri 9 iulie 2010 ·

* compania oferă consultanţă de specialitate în vederea accesării de fonduri nerambursabile oferite prin Programul Operaţional Regional (POR)

Antreprenorii din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii precum şi al microîntreprinderilor au la dispoziţie o variantă convenabilă de finanţare, la care pot apela pentru susţinerea unui program de dezvoltare a firmei. Potrivit societăţii de consultanţă şi management în afaceri "Emar Cons" Brăila, o oportunitate deosebită în acest sens o reprezintă finanţarea oferită în cadrul Programului Operaţional Regional prin măsurile puse la dispoziţia celor care vor să-şi dezvolte afacerea în domenii nonagricole. "Finanţările disponibile prin POR sunt mult mai avantajoase, iar ca să vă dau un singur exemplu, pentru Măsura 4.3. a devenit operabilă rambursarea în cuantum de 100% a cheltuielilor eligibile în limita a 200.000 euro, faţă de 70% cât a fost până de curând. Cu alte cuvinte, pentru proiecte ce nu depăşesc valoarea de 200.000 euro, contribuţia proprie a titularului de proiect este zero. Asta nu înseamnă, totuşi, că titularul nu trebuie să deţină un disponibil de numerar întrucât trebuie să achite dobânzile şi comisioanele bancare pe perioada implementării proiectului, pentru că regula rambursării este cea a decontării pe măsura implementării proiectului. Deci, o să fie nevoie de un credit bancar pe termen scurt", ne-a declarat Maranda Enciu, administratorul "Emar Cons", adăugând că încă mai sunt disponibile sume importante din alocarea bugetară pentru Măsura 4.3.. "Pentru această măsură este sesiune continuă, iar la începutul lunii iunie suma disponibilă era de 8 milioane de euro. Pe această măsură se pot finanţa proiecte în sectorul serviciilor, dar şi al producţiei. De exemplu, se pot finanţa proiecte legate de cabinetele medicale, fie că e vorba de construcţia acestora ori de dotarea lor, dar şi înfiinţarea unor

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeci de bătrâni scoși în miez de noapte dintr-un cămin peste care risca să se prăbușească elicea unei eoliene. Mai multe case din zonă au fost evacuate

Ziare.com acum 27 minute
72 de bătrâni internați la un cămin pentru vârstnici din localitatea Poarta Albă, judeţul Constanţa, au fost evacuați miercuri noapte, după ce elicea unei eoliene amplasată la zece metri de clădire a început să se învârtă necontrolat. Bătrânii au fo

Incendiu într-un club din Sighişoara. 150 de persoane s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a avut loc în noaptea de miercuri spre joi într-un club din Sighişoara, judeşul Mureş. Aproximativ 150 de persoane s-au autoevacuat.

A doua zi de Crăciun- Soborul Maicii Domnului. Ce nu este bine să faci în acestă zi de sărbătoare

Botosani News acum 58 minute
În ziua a doua de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului. Soborul Maicii Domnului este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Maicii Domnului, care are loc a doua zi de

BoardingPass, despre facturile publicate de Marcel Ciolacu: E puţin probabil ca aceste facturi să fi fost emise în anul 2022, an în care au avut loc zborurile cu avionul privat

News.ro acum 8 ore
Facturile prezentate în spaţiul public de premierul Marcel Ciolacu în seara de Crăciun prin care a dorit să demonstreze că a achitat din surse proprii călătoriile cu avioanele Nordis conţin date care arată că este puţin probabil ca aceste facturi să

Risc mare de avalanșe în Munţii Bucegi şi Făgăraş / Salvamontiştii recomandă evitarea traseelor alpine

G4Media acum 12 ore
Oficialii Salvamont Braşov anunţă că, în această perioadă, la altitudini mari, este risc ridicat de producere a unor avalanşe în Munţii Bucegi şi Munţii Făgăraş. Salvatorii montani le recomandă turiştilor şi celor care practică sporturi de iarnă ca,

Mozambic: Peste 1.500 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare de înaltă securitate / 33 dintre evadaţi au murit

News.ro acum 8 ore
Peste 1.500 de deţinuţi au evadat miercuri după-amiază dintr-o închisoare din Maputo, profitând de agitaţia din a treia zi de tulburări în Mozambic, izbucnite după confirmarea victoriei Frelimo în alegeri, în timp ce opoziţia denunţa fraude, relatea

Proprietarul și arhitectul unui hotel prăbușit la cutremurul de 7.8 din Turcia, condamnați la închisoare » O echipă de volei era cazată acolo

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Un tribunal din Turcia i-a condamnat la închisoare pe proprietarul şi arhitectul unui hotel care s-a prăbuşit în urma cutremurului din 2023, provocând moartea a 72 de persoane, relatează BBC. au fost prea blânde şi că autorităţile vor face apel, rel

Nava cargo rusească scufundată în Marea Mediterană a fost ţinta unui „atac terorist”, susţine proprietarul acesteia

News.ro acum 11 ore
Scufundarea navei cargo rusească în Marea Mediterană în noaptea de 23 spre 24 decembrie a fost cauzată de un „atac terorist”, a afirmat miercuri compania proprietară a acesteia, citată de agenţiile ruse. Compania Oboronloguistika a precizat într-un

Vulturul cu cap alb a fost în sfârşit declarat oficial pasărea naţională a SUA

HotNews acum 9 ore
Vulturul cu cap alb este acum în mod oficial pasărea naţională a SUA, după ce preşedintele Joe Biden a semnat în ajunul Crăciunului o lege care conferă această onoare păsării de pradă cu cap alb şi cioc galben, relatează News.ro citând BBC. Pasărea

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 12 ore
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/3°
sâm.

3°/6°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/5°
Timisoara
acum

joi

0°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°