Ai cîştigat recent, la TIFF, Premiul HBO de scenariu pentru scurtmetraj. Cum a trecut prozatoarea VDN la scenarii? Cum se simte un scriitor în lumea cinematografică? Oho, dar nu sînt în lumea cinematografiei nici cu degetul mic de la piciorul stîng! E tot scris, de fapt. Am scris astă iarnă, anume pentru concurs. De fapt, eu cochetam cu gîndul de-a scrie teatru. Sibiul te incită la aşa ceva. Şi a ieşit pînă la urmă un scenariu de film, o poveste zglobie. A fost, de fapt, un exerciţiu de-a scrie vesel şi săltăreţ despre moarte, cu accent pe nepăsarea şi graba celor din jur. Cea mai recentă carte tradusă de tine, Originalul Laurei de Nabokov, trezeşte foarte multe controverse, deşi abia a apărut. Cum vezi tu, ca traducător, discuţiile din jurul cărţii? Sigur că şi eu am traversat o întreagă gamă de emoţii. Eram, ca mulţi alţii, o victimă a tornadei de ipoteze care înconjuraseră cartea, cu mult înainte de apariţia ei. M-am debarasat urgent de prejudecăţi: e suficient să citeşti introducerea, un text emoţionant, ca să vezi cîte zvonuri false au circulat. E incredibilă apetenţa oamenilor pentru scotocit şi pus diagnostice, chiar în lipsa „pacientului“. Şi la noi, chiar după ce cartea apăruse în engleză, au continuat să circule veşti distorsionate. Oameni care pretindeau că ştiu despre ce e vorba scriau, de exemplu, despre accidentul lui Vladimir Nabokov din cadă, cînd, de fapt, accidentul s-a produs pe un deal... Distanţa dintre zvonuri şi realitate e asta, dintre o cadă şi panta unui deal cu fluturi. Apoi, Nabokov n-a vrut ca manuscrisul să fie ars, orice ar fi, ci ar fi vrut să trăiască, să-l poată termina. Să nu uităm că şi Lolita a fost salvat, de Vera Nabokov, de la foc. Cartea, de fapt, este un document. Cărţile acestea neterminate şi, în general, însemnările unui autor, rupte din trecutul, din carnea, din fiinţa unui scriitor, sînt foarte importante şi trebu