Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intelectualii publici între Societate şi Putere (II)

Publicat in Observator Cultural, vineri 9 iulie 2010 ·

Două texte din Idolii forului… puteau lipsi: Gîndirea unică şi viaţa de cazarmă de Adrian Gavrilescu şi Între declinul unei generaţii şi patologia renunţării de Marius Ghilezan, fără calităţi analitice şi personalitate: primul e un articolaş expediat; celălalt vădeşte doar efortul autorului său de a intra într-o „piele“ erudită, care nu i se potriveşte. Lasă că, într-un volum unde, în numele specializării, sînt taxaţi gazetari deveniţi peste noapte gînditori enciclopedişti şi militanţi politici oficiali ca Traian Ungureanu, e imprudent să-l scoţi la înaintare pe un publicist militant de opoziţie ca Marius Ghilezan (în vreme ce lipsesc nume precum Claude Karnoouh sau Victor Rizescu). Iar eseul lui I. Aranyosi oferă contestatarilor muniţie gratis.

Nu e cazul să ne hazardăm în analogii ale acestei querelle autohtone cu polemica dintre fizicienii Sokal&Bricmont şi „impostorii intelectuali“ poststructuralişti sau cu cea interbelică din jurul „trădării clericilor“ (Julien Benda). Nu doar calificarea academică legitimează prioritar un intelectual public, ci şi autoritatea etică, implicarea civică în numele unor valori/idei generale/proiecte şi capacitatea de a le comunica expresiv şi convingător unui public larg. Întrebarea „de ce o clasă de mijloc a spiritului este de preferat «elitei» intelectualilor publici“ nu ţine. E de preferat în vederea a ce? A poziţiilor în stat? E preferabilă, desigur, într-o ordine liberal-democratică (slavă Domnului, există şi intelectuali antidemocraţi, suporteri ai totalitarismelor!). E, însă, mai bine ca acţiunea civică a intelectualilor publici să se exercite în serviciul Puterii politice (ca înalţi funcţionari, consilieri prezidenţiali, oameni de partid ori ideologi de think tank)? Sau printr-o critică etern-suspicioasă a oricărei Puteri? Şi ce tip de intelectual public ar fi mai util societăţii? Ce îi dă, apoi, unui int

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°