Indiferent cat s-ar stradui cea mai mare parte a comentatorilor sa intareasca ideea existentei unei rupturi structurale intre Traian Basescu si Emil Boc, o asemenea realitate ar fi fatala pentru principalii actori politici, lucru pe care-l stiu si ei.

Desigur, pornesc de la premisa ca PD-L mai are o sansa sa se redreseze electoral, ceea ce presupune un efort mental consistent.

Daca am trai intr-o tara unde de la vorba la fapte n-ar trece un cincinal (ce implozie semantica a termenului care altadata te ducea cu gandul la munca!), iar realitatea economica i-ar permite sa se concentreze si in alta directie, Traian Basescu ar pune pe hartie astazi un nou partid si maine l-ar construi in jurul unei bucati din PD-L.

In opozitie, desigur, unde nu trebuie sa fortezi creierul, e destul sa dai din gura.

Dar materialul clientului este cel de pe masa. Si spune asa: Traian Basescu are nevoie de Emil Boc si Guvernul sau ca baza de raportare pentru momentul cand se va delimita decisiv, pentru a salva cat se poate din capitalul sau electoral, dar si pentru ca fara Emil Boc si Guvernul sau nu se afla la putere, or el este "presedinte-jucator", nici partidul n-are nicio sansa de-a reface din procente fara seful statului. Chiar si pe post de momaie asezata in geam, am mai spus-o, dar de ce sa nu dea momaia din brate si sa-si joace rolul de paraleu?

Cum bine spunea Ioan Oltean, partidul are nevoie sa gaseasca rapid un succesor al lui Traian Basescu, de talie mare, cu functiune de locomotiva. Pentru ca in prezent nu-l are - adaugire inutila din punctul de vedere al logicii, daca n-ar fi reprezentat altceva: un mesaj adresat celor care sunt tentati sa o ia haiduceste pe cont propriu, imaginandu-si ca doar cu mintea si banii, in absenta talentului de jongleur cu sentimente, vor fi in stare sa strapunga zarile si sa ajunga la faptura tot