- statul român la inundaţii -

(Aparut in Dilema veche, nr. 81, 4 august 2005)

Opinia generală reflectată de presă după aceste inundaţii este că statul român nu a anticipat, a reacţionat greoi şi heirupist, deşi bunăvoinţa nu a lipsit.

Să aruncăm o privire ceva mai atentă la cum arată acest stat. Pînă anul trecut, cadrul legislativ privind calamităţile era bazat pe o Ordonanţă din 1994, care instituia o structură tehnică asigurată de Protecţia Civilă şi o serie de comisii guvernamentale specializate (dezastre chimice, dezastre nucleare etc.). Structura era reprodusă la nivel de judeţ şi de localitate. Asta înseamnă că o grămadă oameni care, în restul timpului, oricum aveau altceva de făcut de trebuiau să se adune şi să facă planuri cum ar fi dacă, Doamne fereşte, ar fi ceva rău. Cum vă închipuiţi, asta nu se prea întîmpla. În 2001, la 7 ani după ordonanţă, un raport SAR-UNDP număra cîte dintre comisiile guvernamentale fuseseră constituite. Din cele opt existente pe hîrtie, patru nici măcar nu se adunaseră o singură dată, trei erau constituite şi aveau regulamente de funcţionare şi una nu era constituită, dar avea regulamente. De fapt, din tot acest mecanism complicat doar vechea Protecţie Civilă funcţiona, permanent subfinanţată şi scriind planuri de intervenţie pe care nu le citea nimeni. Dacă se întîmpla ceva, se declanşa o învălmăşeală binevoitoare, prefecţii sunau pe cine ştiau, adunau oamenii, se dădeau telefoane în toate părţile, din toate părţile. Cu alte cuvinte, cu sau fără ordonanţă, era acelaşi lucru.

Dar asta este o poveste veche. Ba nu este: din aprilie 2004 avem o ordonanţă nou-nouţă privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă. Să vă spun un secret: de fapt, nu este nici un sistem. Vechile comisii au fost înlocuite de comitete, organizate la fel de stufos. Există Comitetul Naţional condus de ministrul de Int