Un autocar plin cu copii din judeţul Botoşani va veni săptămâna viitoare la Râşnov, într-o tabără menită a-i face să uite dezastrul care s-a produs la ei acasă în urma inundaţiilor de săptămâna trecută
35 de copii, 15 din Hilişeu-Horia, 10 din Dorohoi şi 10 din Şendriceni, vor fi aduşi săptămâna viitoare la Râşnov, unde li s-a pregătit o vacanţă ca la carte. Acţiunea a fost pusă la cale de primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea. „Am luat legătura cu proprietarii mai multor pensiuni şi restaurante din Râşnov şi iată că am reuşit să punem la cale o astfel de tabără. Mai mult, le-am transmis celor din Botoşani ca până mâine (astăzi - n.r.) să ne transmită mărimile la haine şi încălţăminte pentru cei 35 de copii pentru a le cumpăra cele necesare şi pe care le vor primi în momentul îmbarcării, în Botoşani”, ne-a declarat Adrian Veştea. Banii pentru haine şi încălţăminte provin dintr-o chetă făcută de primar şi PNL Râşnov.
Şi Consiliul Local Râşnov a reacţionat la drama locuitorilor din judeţul Botoşani. Astfel, săptămâna trecută a avut loc o şedinţă extraordinară a acestui for în care s-a hotărât alocarea sumei de 10.000 de lei pentru cumpărarea de alimente şi apă minerală. Au fost cumpărate câte 450 de peturi de apă, conserve de carne, conserve cu pateu şi pachete cu detergenţi. „Vrem ca pentru un nou transport să pregătim 100 metri cubi de cherestea, 2.000 de bolţari, uşi şi alte materiale de construcţie. Acestea le vom trimite după ce se vor retrage apele, pentru ca oamenii să se poată apuca de reparaţii”, a mai spus Adrian Veştea. Un autocar plin cu copii din judeţul Botoşani va veni săptămâna viitoare la Râşnov, într-o tabără menită a-i face să uite dezastrul care s-a produs la ei acasă în urma inundaţiilor de săptămâna trecută
35 de copii, 15 din Hilişeu-Horia, 10 din Dorohoi şi 10 din Şendriceni, vor fi aduşi săptămâna viitoare l