Dupa trei ani de anonimat, in care Becali taia si spanzura tot, Steaua da semne de viata in aceasta perioada.
A fost adus un antrenor cu coloana vertebrala, care nu a avut banii drept conditii la instalare, ci transferuri, liniste si neimplicarea patronului la echipa.
S-a adus un staff tehnic care, pentru prima oara dupa mult timp, nu este alcatuit din rudele sau persoanele apropiate finantatorului "ros-albastrilor", ci din persoane competente si cu multi ani de experienta in spate.
Au inceput sa apara transferurile, pe bani putini ce-i drept, dar facute cu cap si facute de persoane care se pricep. Nu Mache, nu Argaseala si nu Becali.
Becali a continuat sa aiba interventii telefonice la televiziuni, dar nu a mai criticat echipa si nici n-a mai dezvaluit vreun transfer inainte de a fi realizat.
Chiar si relatia cu suporterii se indreapta spre normalitate, Peluza Sud a stadionului din Bulevardul Ghencea fiind redeschisa, iar fanii anuntand ca vor inceta, pentru moment, protestele impotriva conducerii.
In conditiile date, n-au intarziat sa apara si rezultatele bune. Trei la numar pana acum, din tot atatea meciuri.
In acest moment, Steaua pare sa fie din nou o echipa mare, o echipa capabila sa se bata cu mari sanse la titlu, un trofeu care ii lipseste de 4 ani. Ramane, insa, de vazut daca va continua sa fie si dupa primul esec.
Dupa trei ani de anonimat, in care Becali taia si spanzura tot, Steaua da semne de viata in aceasta perioada.
A fost adus un antrenor cu coloana vertebrala, care nu a avut banii drept conditii la instalare, ci transferuri, liniste si neimplicarea patronului la echipa.
S-a adus un staff tehnic care, pentru prima oara dupa mult timp, nu este alcatuit din rudele sau persoanele apropiate finantatorului "ros-albastrilor", ci din