"...Să ucizi o pasăre cântătoare" face parte dintre cărţile singulare ce se adresează copiilor de toate vârstele, nu ştiu dacă ele alcătuiesc o duzină sau două, dar nu te dezamăgesc nici la a doua, a treia şi ori la a nu ştiu câta lectură. Singurul roman al scriitoarei americane Harper Lee, apărut în 1960 şi distins cu Premiul Pulitzer, a fermecat cititori de pe tot mapamondul şi a împlinit în acest an jumătatea de secol. O anchetă realizată în Statele Unite în 1991 despre cărţile ce schimbă viaţa oamenilor plasează romanul pe al doilea loc după Biblie.

Romanul cu titlu frapant este fructul cel mai fraged din fabuloasa grădină a Sudului din care au ieşit nu doar romancieri uriaşi ca William Faulkner, John Steinbeck şi William Styron, ci şi cuceritoarele unui public larg, ca Margaret Mitchell, răsfăţatele unei critici pretenţioase, ca Eudora Welty, Katherine Ann Porter, Carson McCullers (şi sunt doar numele care îmi vin primele în minte...). Iar Harper Lee este ea însăşi o figură ieşită din comun, prietenă din copilărie şi pe viaţă cu Truman Capote, autoarea unui roman unic ce o propulsează în prim-planul vieţii literare, după care se retrage discret vreme de patru decenii, ieşind iar la vedere datorită filmului "Capote".

"Să ucizi o pasăre cântătoare" a devenit de-a lungul vremii roman-cult al prozei americane, s-a preschimbat din bestseller în longseller, iar astăzi, la semicentenar, probează nepăsare faţă de trecerea timpului, păstrându-şi neatinsă prospeţimea. O explicaţie o dă lumea pe care o prezintă: orăşelul din Alabama, concentrând prejudecăţile Sudului, modul de viaţă conservator, rasismul izbucnind cu prima ocazie, întâmplări petrecute în anii Marii Crize. Cartea atinge punctele nevralgice ale istoriei americane, la care se întoarce fiecare generaţie căutând desluşiri.

A doua explicaţie o oferă familia prea puţin obişnuită, cu tatăl care