Apar primele semne ale unei răceli în relaţia dintre şeful statului şi Partidul Democrat Liberal, aflat la guvernare. Preşedintele Traian Băsescu spune la postul public de televiziune că există o dificultate în relaţia sa cu Guvernul. Dacă Executivul nu va reuşi să transpună în realitate scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor, România ar fi nevoită să facă un nou împrumut, în martie 2011. Preşedintele mai speră ca la 1 septembrie să constate împreună cu premierul care dintre miniştri nu şi-au restructurat instituţiile din subordine.
Apar primele semne ale unei răceli în relaţia dintre şeful statului şi Partidul Democrat Liberal, aflat la guvernare.
Preşedintele Traian Băsescu spune la postul public de televiziune că există o dificultate în relaţia sa cu Guvernul. "Au crescut cheltuielile. Sigur, e un soi de autonomie prost înţeleasă în administraţia locală. Ei cred că-şi pot permite orice din punct de vedere al salarizării, după care să ceară bani la bugetul de stat pentru investiţii. Nu se mai poate întâmpla aşa ceva ! Este foarte adevărat, repet, foarte adevărat, că şi Guvernul una a spus şi alta a făcut. Şi în aparatul central au crescut cheltuielile cu salariile, ceea ce motivează, dacă vreţi, o oarecare, să spunem, dificultate a relaţiei mele cu Guvernul în ansamblul lui", declară Traian Băsescu.
Preşedintele explică dificultatea din relaţia sa cu Guvernul : "Nu pot accepta ideea că spunem «reducem personalul, reducem salariile, reducem...» şi când tragem linie, după primul trimestru, constatăm creşteri la fondul de salarii, deşi ştim toţi că era o chestiune vitală reducerea cheltuielilor".
Dacă Executivul nu va reuşi să transpună în realitate scăderea cu 25% a salariilor bugetarilor, România ar fi nevoită să facă un nou împrumut, în martie 2011. "Dacă noi nu luăm măsuri de reducere a cheltuielilor pe cele două mari zone de cangrenă di