Mesajul a fost trimis. Multumesc!

S-a dat startul înscrierilor la facultăţi

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 9 iulie 2010 ·

O dată cu afişarea rezultatelor finale, pentru toţi foştii liceeni va începe o nouă etapă, studenţia, precedată de admiterea la facultate. Cifra de şcolarizare la buget a scăzut cu zece la sută faţă de anul trecut, iar la taxă a crescut cu 5%. Doar două noutăţi avem faţă de anii trecuţi, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative organizează concurs de admitere pentru locurile bugetate, iar Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică a renunţat la admiterea-concurs, optând pentru admiterea pe bază de dosare.

După ce absolvenţii de clasa a XII-a au trecut prin examenul de maturitate, urmează o nouă perioadă de emoţii. Majoritatea facultăţilor din centrul universitar craiovean demarează înscrierile pentru admitere chiar din acest weekend. Doar Facultatea de Teologie şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative au început înscrierile de pe 5 iulie şi vor continua până pe 24, respectiv 25 iulie. „În acest an, am hotărât să introducem probă scrisă tip grilă la disciplina limba română. Pentru locurile cu taxă, admiterea se va face pe bază de dosar, luându-se în calcul media generală a anilor de studiu - în proporţie de 50%, şi 50% media de la bacalaureat. Susţinerea examenului grilă va avea loc pe 28 iulie, iar în aceeaşi zi vom afişa rezultatele“, a precizat Dan Claudiu Dănişor, decanul Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative. Taxa de şcolarizare la această facultate este de 3.000 de lei pe an pentru toate specializările şi toate formele de învăţământ. În cazul în care un candidat doreşte să se înscrie şi pe locurile de la buget, şi pe locurile cu taxă, va depune dosarul complet pentru locurile la buget şi va achita 150 de lei taxa de înscriere, iar pentru locurile cu taxă va depune numai fişa de înscriere şi 75 de lei taxă. Absolvenţii de liceu mai au la dispoziţie aproximativ trei săptămâni ca să se pregătească de examenul grilă, a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

MAE Atenționare de călătorie - Indonezia. O nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali

Ziua Constanta acum o ora
O nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est a avut loc luni, 7 iulie 2025, autoritățiile interzicând accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanulu. În acest context, Ministerul Afacerilor E

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 55 minute
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 2 ore
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 2 ore
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°