Iată o întrebare la care îşi propune să răspundă, în nr. 963/2010, revista belgiană LE GENERALISTE. În 2001, a fost raportat primul studiu ce arăta că celulele stem injectate în inima şoarecilor după infarct s-au putut diferenţia în cardiomiocite. Această primă etapă a suscitat speranţe mari, iar studiile întreprinse la om au avut rezultate mai degrabă modeste. Situaţia i-a incitat pe cercetători să-şi redefinească strategia, utilizând alte celule suşă decât cele hematopoietice, de exemplu celule mezenchimatoase ale măduvei osoase diferenţiate in vitro în cardiomioblaşti sau provenind din ţesutul adipos sau muscular, sau celule embrionare. Alte strategii se bazează pe utilizarea substanţelor (chemokine, citokine, factori de creştere) în scopul ameliorării activităţii funcţionale sau a succesului grefei celulelor administrate. (...)

În fapt, chiar dacă terapia cu celule stem vizează iniţial înlocuirea cardiomiocitelor, acestea pot acţiona şi indirect, printr-un efect paracrin, eliberând substanţe favorizante ale reparării zonelor lezate, prin diminuarea morţii cardiomiocitelor şi prin neovascularizaţia ţesuturilor ischemice. Trei studii recente controlate raportează rezultate interesante. Dacă celulele stem sunt admini Publicitate strate prin injecţie intracoronariană la 24 de ore după un infarct anterior, se notează o diminuare a mărimii infarctului, fără impact asupra fracţiei de ejecţie ventriculară (FEV). Dacă injecţia se face la trei-şapte zile după infarct, se remarcă un efect favorabil pe FEV, precum şi o diminuare a evenimentelor clinice la un an. În sfârşit, mioblaştii prelevaţi din coapsă şi puşi în cultură au fost injectaţi în şi în jurul cicatricii, la pacienţi cu insuficienţă ventriculară stângă, în patru săptămâni ce au urmat infarctului miocardic. Rezultate: s-a observat o augmentare a aritmiilor, niciun impact asupra FEV, dar o scădere