Inculpat în dosarul retrocedărilor alături de primarul Mazăre şi şeful CJC, Nicuşor Constantinescu, Puşcaşi este asociat în firma care face parc eolian la Tortoman, fiind partener de afaceri cu soţia unui alt tovarăş de suferinţă din dosar - Valentin Ionescu
Dobrogea se umple, pe zi ce trece, de parcuri eoliene. Nu oricine are însă, bani să înceapă o afacere în acest domeniu, ţinând cont de faptul că o singură turbină eoliană valorează în jur de două milioane euro. Unul dintre afaceriştii care deţin eoliene în judeţul Constanţa este şi Marius Puşcaşi, nume cu rezonanţă pe plan local.
Numele lui Puşcaşi le poate fi cunoscut constănţenilor din mai multe motive. În media locală, acest nume a fost pomenit pentru prima dată în 2008, cu ocazia incendiului care a izbucnit la Hotelul Flora din Mamaia, ai cărui patroni sunt primarul Radu Mazăre şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, alături de Sorin Strutinsky şi Mihail Cârciog. Marius Puşcaşi este administratorul unităţii de cazare. Numele său este strâns legat de cele ale lui Mazăre şi Constantinescu, dovadă că Marius Puşcaşi apare şi în controversatul dosar al retrocedărilor. Mai exact, el este judecat în acest dosar alături de mai multe persoane, printre care şi primarul Mazăre şi şeful CJC Nicuşor Constantinescu. Puşcaşi, ca şi soţia sa Carmen, se numără printre cesionarii cumpărători de drepturi succesorale, alături de alte nume cu rezonanţă: Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, Cristian Borcea, Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, Daniel Ene şi Mihai Sergiu Ceacîreanu. Puşcaşi şi camarazii săi de suferinţă sunt judecaţi pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, după cum se arată în comunicatul emis de către DNA Bucureşti la momentul trimiterii în judecată.
Fondatorul unei fundaţii care căpuşează banii judeţul