Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frunda : Am acţionat în interesul României în cazul ANI

Publicat in rfi, vineri 9 iulie 2010 ·

Gyorgy Frunda respinge acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu împotriva sa. "Poziţia mea în cazul legii ANI a fost în interesul României", spune la RFI senatorul UDMR, după ce şeful statului l-a acuzat că a avut o poziţie împotriva intereselor naţionale.

Gyorgy Frunda (audio) respinge acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu împotriva sa.

"Poziţia mea în cazul legii ANI a fost în interesul României", spune la RFI senatorul UDMR, după ce şeful statului l-a acuzat că a avut o poziţie împotriva intereselor naţionale.

G.F. : Am avut o poziţie în interesul României, pentru că obligaţia mea este să respect Constituţia şi legile ţării. Tot ce am pledat a fost în conformitate cu Constituţia, a fost în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu a scos nici o instituţie, nici o putere, pe care ar fi avut-o ANI până atunci. Am pledat hotărât şi ferm împotriva comisiilor de cercetare a averilor care ar fi trebuit să fie introduse la nivelul Curţilor de Apel. Acest lucru nu a existat niciodată în legea ANI, acest lucru nu l-a cerut nici măcar Guvernul României, ci a fost introdus pe uşa din dos de către nişte deputaţi independenţi. Şi acum susţin că o asemenea măsură ar fi fost neconstituţională şi 115 sau mai mulţi senatori, toţi cei prezenţi în sală, cu o singură excepţie, care s-a abţinut au acceptat propunerea mea. Propunerea mea este constituţională, euro-conformă, nu slăbeşte puterea ANI, pentru că asemenea putere nu a avut ANI, nu pune România într-o situaţie dificilă în faţa Comisiei Europene. Această susţinere este jignitoare la adresa mea şi o resping ca atare.

Rep : Totuşi, organizaţiile neguvernamentale şi unii oameni politici vă critică dur pentru poziţia avută în cazul legii ANI. Cum le răspundeţi ?

G.F. : Foarte simplu : să atace aceşti oameni, respectând legea, hotărârea Senatului. 115 senatori au votat această lege,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 32 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 41 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 27 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°