Casele din Dorohoi afectate de inundaţii şi aflate în pericol de prăbuşire sunt puse acum la pământ de buldozere. Într-o primă fază, primăria a eliberat „la foc automat“ 42 de autorizaţii de demolare, dintre care 22 pentru proprietăţi private.
Dacă la locuinţele aflate în proprietate publică demolatorii au putut interveni imediat, în schimb la casele oamenilor aflate pe „lista neagră“, echipele au trebuit să ducă muncă de convingere.
Proprietarii, greu de convins să plece
„Nu vreau să-mi demoleze casa. Doar o încăpere a căzut. O refac. Nu am nici timp şi nici bani să aştept materialele de la Guvern şi să mă apuc să construiesc alta. E casa părinţilor şi nu vreau alta“, a declarat Ioan Chirilă, vizat de echipele de demolare. Mai mulţi dorohoieni au ignorat dispoziţiile de evacuare pe care le-au primit, deşi au primit asigurări că vor căpăta alte case, noi. Alţii au fost mai cooperanţi.
„Au fost şi oameni care au solicitat ei demolarea proprietăţilor, fiind conştienţi de pericolul la care s-ar expune locuind în continuare în vechile case. Asemenea acţiuni au întotdeauna un impact emoţional puternic“, a declarat generalul de brigadă detaşat la Dorohoi, Vasile Şomlea.
În total, 880 de gospodării au fost afectate în municipiul Dorohoi de inundaţiile de la începutul săptămânii trecute.