Sute de studenţi de la facultăţile din Sibiu vor defila pe bulevardul Nicolae Bălcescu şi în Piaţa Mare, îmbrăcaţi în costume reprezentative pentru specializarea pe care o urmează. Evenimentul este organizat în cadrul Festivalului „ Universtudent“, organizat în aceste zile la Sibiu
Unul dintre cele mai importante evenimente din cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului studenţesc „Universtudent“ este programat pentru mâine seară. Centrul istoric al oraşului va fi acaparat de câteva sute de studenţi care vor porni într-o paradă fastuoasă, reprezentativă pentru festival. „ Avem ceva emoţii pentru că încă nu ştim câţi studenţi vor participa, dar suntem încrezători că va ieşi un eveniment foarte bun.
Anul trecut au fost în jur de 400 de studenţi de la toate facultăţile şi sperăm că şi anul acesta sa avem tot atat de multi participanti. In orice caz vor fi reprezentate toate facultăţile din cadrul Universităţii «Lucian Blaga» şi toată lumea se va distra“, spune Cătălin Grigoraş, directorul Universtudent Fest.
Două concerte, la final de festival
Tot mâine, dar ceva mai devreme, sibienii vor avea parte şi de un spectacol al studenţilor medicinişti, care vor atrage atenţia asupra prudenţei în trafic. „Road Safety“ va fi prezentat pe Bulevardul Corneliu Coposu, în faţa Teatrului Naţional „Radu Stanca“, începând cu ora 12.00. Penultima zi a festivalului include şi un concert extraordinar susţinut de trupa Hara, care va avea loc în Piaţa Mare, începând cu ora 22.00.
Festivalul se încheie duminică seara, când sunt programate două concerte interesante, la Casa de Cultură a Studenţilor. Primul dintre acestea, susţinut de trupa Guilty Lemon, va începe la ora 22.00, şi va fi urmat de un recital al artistului Mario Bischin.
Pentru ultimele noutăţi din Sibiu, click pe poza de mai jos: