Sub umbrela autonomiei universitare, aproape toate facultăţile au devenit fabrici de diplome. La stat numărul locurilor cu taxă a fost umflat până când s-a ajuns ca studenţii să se bată pentru săli şi scaune. Singura lege după care s-au ghidat decanii şi rectorii este cea a profitului.

Ahtiaţi după cash, şefii din universităţi au uitat că trebuie să producă elite, nu turme de şomeri cu licenţe şi doctorate. Foamea de bani produce şi efecte mult mai perverse decât aglomerarea universităţilor sau bagatelizarea unei diplome de doctorat.

Un exemplu elocvent este situaţia studenţilor la Drept, în Timişoara. Şpăgile cerute de profesorii universitari, sub diverse forme, sunt notorii. Nimeni nu se întreabă cum va ancheta un procuror sau cum va judeca un magistrat care, în studenţie, a obţinut o singură notă printr-un act de corupţie. Sau cât de corect înţelege să-şi apere clienţii un mare avocat profesor universitar care, la catedră, este aspirator de şpagă. Este clar că, în instanţe, un astfel de individ e vector de corupţie şi trafic de influenţă. În aceste condiţii fenomenul corupţiei nu are cum să fie limitat, indiferent câte DNA-uri finanţează statul.

Există şi alte efecte, poate mult mai perverse. Carmen Bejan, celebra studentă criminală de la Universitatea de Medicină din Timişoara, ajunsese să se prostitueze în căminul universităţii. Strângea bani şi pentru şpaga din sesiune. Profesorii care dau note pe bani nu se întreabă cum vor practica medicina tinerii care cumpără examene. Răspunsul este în dezastrul din spitale şi în cazurile tot mai dese de malpraxis.

Din păcate pentru viitorul nostru universităţile sunt parazitate de indivizi care nu se satură de bani, indiferent cât de mulţi încasează. Oameni cu astfel de mentalităţi sacrifică orice din sete de avere. Inclusiv viitorul unei ţări întregi.