Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Botezatu îşi prezintă colecţia „Avatar” la Buzău

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Cel mai cunoscut creator de modă, Cătălin Botezatu, îşi va prezenta cea mai nouă colecţie, în două reprezentaţii, sâmbătă, respectiv duminică.

Cunoscutul creator de modă va poposi în premieră cu modelele sale la Buzău, în Galleria Mall, şi va prezenta una dintre cele mai ample şi mai noi colecţii ale sale, numită „Avatar".

Pe scenă vor fi prezentate articole de vestimentaţie în special pentru femei, dar şi pentru bărbaţi. Buzoienii vor avea ocazia să vadă cele mai noi trenduri în materie de îmbrăcăminte şi vor şti ce se poartă în acest sezon. Prezentarea semnată Cătălin Botezatu va începe sâmbătă la ora 19.00, iar intrarea este gratuită.

Surprizele pentru buzoieni nu se vor opri aici. Cătălin Botezatu va sta în Buzău până duminică seară, iar cei care nu pot ajunge la pezentarea de modă de sâmbătă vor mai avea astfel încă o şansă.

Gazdă va fi „Summer Pub", colecţia Avatar urmânmd să fie nou prezentată, dar într-un show mai amplu. La acest eveniment va participa şi Adina Buzatu cu noua sa colecţie Trends. Cea mai amplă prezentarea de modă va dura două ore.

În plus, chiar înainte de finala Campionatului Mondial de Fotbal, atmosfera din Summer Pub va fi încinsă de către cântăreaţa Ana Lesko. Frumoasa moldoveancă va urca pe scenă şi îi va încânta pe buzoieni în pauza dintre prezentarea de modă şi meciul de fotbal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost arestat al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte din patrimoniul naţional al României/ Poliţiştii olandezi au făcut o percheziţie la locuinţa bărbatului

News.ro acum o ora
Al cincilea suspect în cazul furtului Coifului de aur de la Coţofeneşti şi al altor obiecte de tezaur care fac parte din patrimoniul naţional al României a fost arestat marţi dimineaţă, în locuinţa sa din Alkmaar. Potrivit poliţiştilor olandezi, obi

O placa de tavan fals s-a desprins în timpul unei operații, la Institutul Marius Nasta

HotNews acum o ora
O placă din tavanul fals al unei săli de operaţii a Institutului „Marius Nasta” din București s-a desprins în timpul unei intervenţii chirurgicale, relatează News.ro. Pacientul și personalul medical nu au fost în pericol, spun reprezentanții spitalu

Știri România Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos după ce a căzut de la etajul 7!

Ziua Constanta acum o ora
Scene de coșmar în Sectorul 6 al Capitalei, unde un copil de doi ani a căzut de la etajul 7. Mama acestuia a sunat disperată la 112. Astăzi, 15 aprilie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 25 Pol

CSM, aviz negativ pentru proiectul legat de pensiile speciale ale judecătorilor și procurorilor. Motivele de nemulțumire ale magistraților

HotNews acum o ora
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ, marţi, proiectului de lege aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor privind modificarea pensiilor magistraţilor, informează Agerpres. Proiectul cu privire la pensiile magistraţil

Andrew Tate va fi judecat civil în Marea Britanie în 2027 pentru acuzaţii de abuz şi control coercitiv

News.ro acum 41 minute
Andrew Tate se va confrunta cu un proces civil în 2027 în Marea Britanie, fiind dat în judecată de patru femei pentru presupuse abuzuri fizice şi sexuale, într-un caz despre care avocaţii lor spun că este primul de acest fel din Marea Britanie în ca

George Simion, după întâlnirea cu membri ai delegației Congresului SUA: „M-am asigurat că republicanii prezenți cunosc totul despre lovitura dată democrației”

HotNews acum 55 minute
Preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, anunţă că s-a întâlnit marţi, cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanţilor a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, în contextul vizitei

Autostrada Craiova-Filiași: au fost depuse cinci oferte pentru lotul 3

Adevarul acum 17 minute
Antreprenori din România, Italia, Turcia și Ucraina concurează pentru adjudecarea contractului în valoare de 2,71 miliarde de lei (fără TVA), a anunțat marți ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizând că pentru lotul 3 al Autostrăzii Crai

Delegația Congresului SUA, serie de întâlniri cu oficiali români. Discuții astăzi cu Ilie Bolojan și Marcel Ciolacu

HotNews acum 7 ore
Delegația Congresului SUA, condusă de republicanul Vernon Buchanan, care se află în România în aceste zile, are astăzi o serie de întâlniri cu oficiali ai statului român. Prima întrevedere va fi cu președintele interimar, Ilie Bolojan, apoi cu repre

Știri România A fost deschis dosar penal după ce polițistul Marian Godină a fost amenințat cu bătaia

Ziua Constanta acum 2 ore
Anchetatori prahoveni efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal deschis după ce polițistul Marian Godină a reclamat faptul că ar fi fost amenințat cu acte de violență. „La data de 27 ianuarie a.c., la nivelul Secției Rurale de Poliție Florești

Pacient greu deplasabil, târât pe scări la policlinica Cina din Ploiești, pe motiv că nu mergea liftul. Control al DSP

HotNews acum 2 ore
Direcţia de Sănătate Publică Prahova a efectuat un control la fosta policlinică Cina din Ploieşti după ce un pacient greu deplasabil a fost târât pe scări pentru a fi dus la un control, în condiţiile în care liftul imobilului nu funcţiona, relatează

Vremea

București
acum

14°
mar.

8°/14°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

10°/22°
Constanta
acum

14°
mar.

5°/15°
mie.

10°/13°
joi

9°/12°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

12°/19°
mie.

11°/23°
joi

13°/26°
vin.

14°/20°