Cei mai frumoşi câini vor fi premiaţi duminică, 11 iulie, în cadrul Black Sea Trophy 2010- Canine Night Show. Spectacolul va avea loc la CS Metalul din strada Ştefăniţă Vodă. Expoziţia se va întinde pe parcursul a două zile, sâmbătă şi duminică, între orele 18.00 şi 23.00, cu demonstraţii speciale ale câinilor participanţi.
Patrupedele vor fi analizate la sânge de arbitri, iar la final vor fi desemnaţi câştigătorii. Demonstraţiile de dresaj vor fi trecute prin filtrul unui juriu numeros, format din arbitri români şi străini.
Jessie participă la concurs
Printre participanţi se vor număra şi câteva exemplare din rase mai puţin întâlnite la noi în ţară, cum ar fi lupul alb. „Sunt câini care se adaptează foarte bine, atât la curte, cât şi la apartament. Sunt foarte isteţi şi foarte important, nu sunt distrugători“, a declarat proprietara lui Jessie, Mirela Miuţu. Ea a mai spus că vrea să înfiinţeze o canisă de câini ciobăneşti albi elveţieni în Constanţa.
Alte rase de câini care vor putea fi admirate sunt: Ciobăneşti carpatini, mioritici, Cane Corso, Dog de Bordeaux, Yorkshire Terrier, Samoed, Malamut de Alaska.