Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Cântec, joc şi voie bună la Festivalul „Văii Mureşului”

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Mureşenii sunt aşteptaţi sâmbătă şi duminică pe platoul „La Alei” din comuna Răstoliţa. Festivalul stă sub semnul muzicii populare, printre invitaţii numărându-se Aurel Tămaş şi Ioan Boşca, dar nu vor lipsi nici rockerii de la Iris.

Mureşenii amatori de distracţie sunt aşteptaţi în acest week-end pe platoul „La Alei” de la Răstoliţa pentru a participa la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri al Văii Mureşeului. Invitaţi speciali, în cele două zile de festival, vor fi trupa Iris, dar şi artiştii Pepe, Aurel Tămaş, Ioan Bocşa, Mircea Simionca, Mihai Moldovan, Laci Betyar, Ordog Levente şi Kilyen Ilka.

Peste 30 de ansambluri populare

Deschiderea oficială va avea loc mâine de la ora 10.00, când se va inaugura satul alegoric, format din case ţărăneşti cu mobilier şi arhitectură specifică localităţilor de pe Valea Mureşului. Organizatorii ediţiei din acest an a festivalului au pus accent pe muzica populară specifică zonei.

Astfel, atât sâmbătă cât şi duminică, mureşenii prezenţi la eveniment vor avea ocazia să vadă jocul şi portul popular din localităţile de pe Valea Mureşului, prezentat de membrii a peste 30 de ansambluri folclorice. ”La ediţia din acest an a festivalului accentul va fi pus pe promovarea soliştilor şi trupelor locale, cea mai mare parte a programului fiind susţinut de către aceştia”, a precizat Cristina Manoilă, purtător de cuvânt al Prefecturii judeţului Mureş.

Concurs de Miss şi campionat de fotbal

Din cadrul festivalului nu putea lipsi concursul de Miss, „Frumoasa frumoaselor văii”, dar nici Cupa Văii Mureşeului la fotbal. „La concursul de Miss care se va desfăşura sâmbătă seara pe Scena Mare s-au înscris aproximativ 20 de fete din localităţile de pe Valea Mureşeului. Acestea vor veni îmbrăcate în costum popular, vor trebui să-şi prezinte portul în faţa publicului şi vor avea de trecut mai multe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°