Literatura epistolară a lui George Topîrceanu, extrem de valoroasă, pe care au cercetat-o si publicat-o, parţial, istoricii literari Alexandru Săndulescu (n. 1929)1 si George Sanda (n. 1937)2 merită o atenţie specială si se cuvine a fi restituită într-un tom de documente literare întrucât vom descoperi un Topîrceanu imprevizibil si complet necunoscut.
Ceea ce s-a descoperit si tipărit până acum e doar o parte din bogata si variata paraliteratură pe care a scris-o, cu talent si graţie, autorul Migdalelor amare.
Am cercetat, adunat si adnotat câteva sute de epistole, evident, inedite, pe care George Topîrceanu le-a trimis, în timp, confraţilor săi, mai tineri sau mai vârstnici, membrilor familiei, persoanelor oficiale si admiratorilor operei sale.
Un caz unic, în literatura română, îl constituie, cred, G. Topîrceanu, care, cu devoţiunea, pasiunea si încrederea, pe care le acorda debutanţilor, a citit, a recitit si, uneori, a rescris, numeroase manuscrise.
O confesiune a sa, pe care nici un moment nu o pun la îndoială, e cu adevărat surprinzătoare: „Pot să-ţi mărturisesc (ceea ce, astăzi, câţiva oameni stiu vag, dar istoria literară va ignora complet) că literatura românească îmi datoreste aproape pe de-a-ntregul cel puţin cinci scriitori (bine văzuţi, unii de public, alţii de o minoritate selectă) care altminteri ar fi rămas în stare de embrion sau de haos, fără nimic realizat"3.
Epistolele ce se transcriu aici, întâia oară, sunt trimise scriitoarei Sandra Cotovu (n. 1898 - m. 1987) pe care autorul Baladelor vesele si triste a debutat-o si sprijinit-o, permanent, relevându-i talentul si meritele literare.
Îndrumările si sugestiile pe care George Topîrceanu le dădea tinerilor scriitori, si nu numai, izvorau dintr-o cunoaştere profundă a psihologiei creatorului si nu conţineau nimic profes
