Faptele, în termeni de succes de public, sunt următoarele: Marc Levy este cel mai citit scriitor francez al momentului - 20 de milioane de exemplare vândute, traduceri în 41 de ţări (inclusiv în română, unde Editura Trei i-a tipărit câteva romane). Scrie la normă, ca şi Amélie Nothomb, potrivit principiului "anul şi romanul". Ultima sa producţie, "Le voleur d'ombres" ("Hoţul de umbre") a fost lansată, după ce a fost învăluită într-un mister preliminar absolut neobişnuit (nu tu sinopsis, nu tu fragmente de text sau interviuri cu autorul care să dea o idee despre carte), atent ţesut de editorul său, Robert Lafont, pe 17 iunie 2010. Într-o săptămână după ce "s-a tras cearşaful de pe statuie", au fost epuizate pe piaţa franceză 465.000 de exemplare din roman şi s-a pregătit un supliment de tiraj de 15.000 de exemplare (adică ceea ce pentru mulţi autori reprezintă un record final de tiraje cumulate). Cifre halucinante, cu care însă Levy este obişnuit de ani buni.
La fel de obişnuit este însă Levy cu reacţiile negative ale criticii literare şi ale presei, în general reticente şi maliţioase, care spun despre romanele că sunt "cărţi de gară" (adică bune de citit în aşteptarea trenului), care vând sentimente frumoase, care vorbesc pe un ton aparent grav despre dragoste, prietenie, devotament, bla-bla, totul scăldat într-un sos melo de telenovelă sudamericană. Cam aceleaşi acuze ca în privinţa lui Coelho. Autorului (care trăieşte într-un exil de lux în America, la New York, pentru că, zice el, "americanii găsesc soluţii acolo unde europenii caută vinovaţi") toate aceste reacţii i se par nişte mofturi. El spune că la aceşti pseudocritici funcţionează deranjant prejudecăţile potrivit cărora purtătorul de veşti rele pare mai inteligent decât ceilalţi crainici şi negrul pare mai şic decât albastrul. El vrea să rămână, fără concesii, pasămite, profetul bunelor sentimente,
